albeer-cahul4.jpg
Dacă scriitorul ceh Bohumil Hrabal a avut propria linie de bere dedicată cărții sale Postřižiny, lui Bogdan Petriceicu Hasdeu îi este dedicat primul IPA produs la Cahul prin anul 2018. Despre 0,5 Pub ați mai citit la noi atunci când v-am arătat localul din orașul Cahul, dar și când v-am anunțat despre lansarea faimoasei (deja) Albeer Hasdeu IPA. Eugen Albur ne-a povestit cum e să faci bere artizanală în Moldova de patru ani și care e berea preferată a cahulenilor.

„La fel ca prima dată”, mi-a spus Eugen despre cum e să facă bere artizanală în Moldova după patru ani. „Când faci o bere, vrei mereu să iasă bine, mereu sunt aceleași emoții pentru produsul final.”

Și pentru că urmează să povestim încă multe despre berea artizanală, vă explicăm cu ajutorul lui Eugen ce înseamnă de fapt. „Berea artizanală este o bere care se face după o rețetă, însă dacă berea industrială se face în volum mai mare și se folosesc tehnologii pentru a-i standardiza gustul, mirosul și culoarea, în cazul berii artizanale toate aceste caracteristici diferă mereu, există loc de experimente și fiecare bere produsă este de fapt o surpriză, iar noi nu o corectăm.”

Investiția de până acum? Cât vreo patru case

Totul a început acum patru ani, atunci când Eugen, împreună cu familia sa, a vizitat Cehia și a rămas surprins de gustul berii, dar și de atmosfera unui pub. Reîntorși acasă, Eugen și tatăl său au decis că vor să aibă propriul loc unde să producă bere bună. „Îmi plăcea berea, dar nu aveam experiență de a produce băuturi de niciun fel. Totul s-a întâmplat pe neașteptate. Niciodată nu aș fi spus că voi deveni berar”, povestește Eugen. De la apariția ideii la lansarea primei beri a durat cam șase luni. Eugen spune că lucrul asupra fabricii, dar și a localului a început chiar de a doua zi de când au decis în familie că vor să facă asta. „Nu m-am gândit prea mult, ci am muncit mult.”

Eugen avea bani pentru a-și construi o casă pentru familia sa. Când a venit ideea de a face berăria, progresul lucrărilor era cam la temelie. Restul banilor pentru casă i-a investit în producția berii. „De atunci, au trecut patru ani, iar casa e la același nivel”, spune Eugen râzând. Cam vreo patru, cinci case a tot investit până acum, pentru că tot profitul obținut se reinevestește. Eugen este ajutat în afacere de tată și frate. „Noi acum menținem ce avem și extindem producția. În patru ani, am schimbat cam tot utilajul de producere. Totul a fost reînnoit pentru a spori calitatea. Mai este mult de lucru, mai avem de investit. Nici nu știu când se vor termina investițiile”, spune tânărul.

11 – prima bere și cea mai consumată până azi

La Albeer se produce bere după metoda cehă, iar stilurile variază între americane sau engleze. Cu toate acestea, Eugen spune că el face bere moldovenească. În meniul de bază de la 0,5 Pub puteți găsi lager-urile 11 și 12, Hasdeu IPA și Weiss.

Prima bere a fost lager-ul 11. Albeer se specializează de fapt în lager-uri – cea mai comună bere cehă – 11 reprezentând gradul de tărie a gustului (nu a alcoolului). 11 este și cea mai consumată bere Albeer. „În Moldova oamenii sunt deprinși cu gustul lager-urilor, motiv pentru care am început să facem lager-uri din start, doar că de o calitate mai bună decât cea cu care sunt oamenii obișnuiți. Această tactică a mers bine, pentru că piața berii în Cahul nu este așa de dezvoltată, de asta am început cu ceva simplu.”

Primul IPA din Cahul îi poartă numele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu

La jumătate de an de la lansare, Eugen a încercat să facă și primul Porter care a fost ok, dar pentru că era diferit, lumea nu l-a înțeles foarte bine. După un an de la lansare, a făcut și prima bere Pale Ale, care era o încercare mai îndrăzneață pentru gustul consumatorilor locali, dar nu reprezenta o schimbare drastică față de lager.

Apoi a lansat prima bere IPA (Indian Pale Ale) pe care a numit-o Hasdeu. „Bogdan Petriceicu Hasdeu a activat la Cahul, a trăit aici, motiv pentru care numele lui îl veți vedea cam peste tot în Cahul. Nu am vrut să o numesc cu un cuvânt englez, am vrut să fie o denumire locală pe care oamenii să o asocieze cu Cahul, iar prin această asociere să fie memorabilă”, povestește Eugen.

Din când în când, Eugen mai și experimentează. Iarna puteți găsi la pub lager-ul 13, care este un pic mai tare, caracteristic sezonului. Au produs beri speciale și în colaborare cu Smokehouse, Craftbaza.

Cea mai bună bere

E cea care urmează, mi-a spus Eugen, pentru că investește în calitate continuu, învață din greșeli și astfel calitatea berii e mereu în creștere. „Mai fac și acum greșeli; nu ai cum să nu le faci dacă muncești.”

Eugen spune că se bucură de fiecare dată pentru succesul altor berari, mai ales când e vorba de afaceri mici ca a sa. „Eu sunt colegul altor berari și țin legătura aproape cu toți cei din Moldova. Eu mă ocup de producția mea, ei o fac pe a lor, pe care eu o consum des. Mereu încerc să văd ce fac colegii. Ei au produse foarte bune. Pentru mine nu e important să concurez cu cineva, dar e mai important ca să se producă cât mai multă bere bună și diferită, pentru ca să convingem cât mai mulți oameni de calitatea berii artizanale.

Albeer la Chișinău

Berea lui Eugen ajunge și la Chișinău, o puteți găsi la Smokehouse, Craftbaza, dar și în toate magazinele specializate de bere artizanală aflate cam în toate sectoarele din Capitală. „Cred că tot mai mulți oameni ne cunosc.”

Deși nu-i place să numere în cifre ceea ce face, pentru că se concentrează mereu pe calitatea producției, Eugen ne-a spus că anul trecut au plănuit să producă 80 de tone, volum care a fost depășit.

În perioada restricțiilor cauzate de pandemie, pubul a fost închis, unicele puncte de vânzare fiind magazinul lor, dar și altele care au activat. „Am avut o producție mai mică, dar nu am stat. Pentru că nu am avut datorii sau credite, am ieșit din această perioadă un pic mai bine decât ne-am așteptat.”

În curând, vom găsi berea Albeer și îmbuteliată, or, asta e următorul pas pe care berăria îl va face.

„Afacerea trebuie să crească natural”

Eugen este originar din Cahul, iar afacerea curentă îi permite să rămână în continuare acasă și să lucreze aici. În general, situația este însă tristă, ne-a spus tânărul: „Statul nu prea ajută tinerii să rămână acasă să facă ceva. Ca să obții succes, trebuie să depui efort foarte mare. Dar atunci când la mijloc e bunăstarea familiei tale, chiar și atunci când vrei să renunți, îți revii și continui. Zi de zi e diferit, sunt zile bune și zile rele. Oricum, trebuie de trecut peste greutăți, trebuie de muncit”.

„De obicei, noi vrem să obținem totul deodată. Mă uit la experiențele berăriilor din Europa, care au câteva sute de ani, care au început de la fabrici mici și au ajuns giganți. Asta s-a obținut în multe decenii, pentru că afacerea trebuie să crească natural. Atunci produsul iese mai organic. Noi avem o creștere mare și mergem înainte. Orice reușită, a noastră sau a altor berari, ne bucură, pentru că asta înseamnă un plus pentru toată comunitatea.”

Puteți găsi 0,5 Pub la Cahul la adresa: strada Mihai Viteazul 37.

Preluat de la: diez.md