1487765852256.jpeg

Atunci când o femeie își dorește schimbare în viața sa, începe cu părul. Majoritatea femeilor la un moment dat s-au întrebat dacă le-ar sta bine cu părul scurt, iar pe motiv că nu sunt sigure dacă li s-ar potrivi o astfel de tunsoare, multe se tem să facă pasul cel mare. Din fericire, există o tehnică foarte simplă care le-ar putea ajuta să ia decizia corectă.

Un hairstilist londonez celebru şi fondator al brandului de produse de îngrijire capilară, John Frieda, a descoperit metoda magică, denumită „Regula 2.25”, notează ZUGO cu referire la csid.ro.

Pentru a afla dacă îţi stă bine sau nu tunsă scurt, ai nevoie doar de un creion şi de un centimetru de croitorie.

Iată care sunt cei doi paşi pe care trebuie să îi urmezi:

1) Plasează un creion sub bărbie, pe orizontală, apoi întinde centimetrul până la lobul urechii. Ar trebui să obţii un unghi de 90 de grade.

2) Măsoară distanţa dintre lobul urechii şi punctul unde centimetrul se intersectează cu creionul. Dacă aceasta este mai mică de 2.25 inci (aproximativ 5.70 centrimetri), atunci tunsoarea scurtă îţi va încadra armonios fizionomia. Dacă distanţa este mai mare de 2.25 inci, atunci ar fi mai bine să-ţi păstrezi părul lung, pentru a nu risca să strici proporţiile chipului. 

În imaginea de mai jos, avem două exemple care ilustrează perfect această regulă: Michelle Williams tunsă scurt şi Liv Tyler cu păr lung.

Specialiştii spun că metoda este de încredere şi precisă. Aşadar, dacă încă mai cochetezi cu ideea de a-ţi schimba lookul adoptând o tunsoare scurtă, acum ai la îndemână un instrument foarte util care te va convinge asupra deciziei finale. 

CITEȘTE ȘI: 5 coafuri îndrăznețe ce sunt la modă în sezonul de primăvară-vară 2017. Vezi care ți se potrivește.

Preluat de la: Zugo.md