landscape-1487112305-tc-021417-oscar-gift.jpg
Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar, care are loc pe 26 februarie, le va aduce nominalizaţilor diverse cadouri de lux, valoarea lor fiind de două ori mai mare decât în 2016, menționează Adevărul.

Artiştii nominalizaţi la ediţia din acest an a premiilor Oscar vor pleca acasă după ceremonie cu numeroase cadouri interesante, indiferent dacă vor câştiga sau nu preţioasele trofee. În acest an, conţinutul „gift bag“-urilor valorează peste 100.000 de dolari, potrivit reprezentanţilor Distinctive Assets. Această sumă este de două ori mai mică decât cea din 2016. În 2016, valoarea extravagantă a cadourilor de la Oscar a făcut să curgă valuri de cerneală în presa americană.

În sacoşele oferite de Distinctive Assets, nominalizații la Oscar vor descoperi un sejur de trei zile într-o fermă de lux din California (40.000 de dolari), un voucher cu trei nopţi de cazare la Excelsior Vittoria, un hotel de lux din Sorrento, Italia (5.000 de dolari), un sejur de lux pe malul Lacului Como din Italia sau într-un spa californian, o serie de antrenamente sportive cu un celebrul profesor de fitness Alexis Seletzky (900 de dolari), o brățară din aur cu diamante creată de brandul Yogajewelz (595 dolari), o poşetă fabricată de brandul Jules K, un vaporizator cu aromă de ierburi uscate şi uleiuri esențiale (249 dolari), o saltea de masaj anticelulitic (99 dolari) şi un flacon cu sirop de arţar şi mere bio, creat de compania Opale.

Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie la Dolby Theatre din Los Angeles. Gala va fi transmisă în direct de postul american ABC şi va fi difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Preluat de la: Diez.md