spania.jpg
Călătoria a fost la începutul lui iunie și mă așteptam la o temperatură de vreo 30 de grade Celsius și apă de mare caldă. E doar Spania, nu? Ei bine, nu a fost chiar așa. Erau vreo 24 de grade Celsius, dar asta nu m-a împiedicat să savurez fiecare clipă petrecută pe coasta Peninsulei Iberice. Privind cum valurile mării se lovesc de malurile stâncoase (au foarte multe plaje cu nisip, nu vă faceți griji), mi-a venit un singur gând – „Vreau să îmbătrânesc aici“. Fericirea mea pe calea bătrâneții a durat opt zile. Am văzut multe, am gustat și mai multe, iar acum e rândul să mă împărtășesc cu voi despre „bătrânețea“ mea și poate veți vrea să o întâmpinați și pe a voastră tot acolo, pe plajă, cu sangria în mână.

Degustare de vin și cava în regiunea Penedes


David Pou

Prima zi în Spania a început cu o excursie pe jeepuri în regiunea vitivinicolă Penedes. Acolo am vizitat vinăria de familie Pares Balta, ale cărei origini datează din 1790. Crama produce vinuri și cava din viță-de-vie ce are mai bine de 100 de ani. David Pou ne-a arătat cele aproximativ 200 de hectare de viță-de-vie și a organizat pentru noi o adevărată experiență vitivinicolă. Vinul meu preferat de la această degustare a fost din soiul lor autohton Garnacha. Dacă veți avea ocazia să-l încercați, nu veți regreta.


În beciurile vinăriei Pares Balta

Prețul unei vizite la vinărie este între 28 și 95 de euro.

* Cava este vinul spumant produs în Spania, regiunea Catalonia, din soiurile: macabeu, parellada, xarello. Metoda de producție este una tradițională, iar fermentarea se produce în sticlă.

Plajele și Marea Mediterană de-a lungul coastelor Peninsulei Iberice

Timp de opt zile am explorat cele trei coaste din estul Spaniei, și anume: Costa Daurada, Costa Brava și Costa del Maresme. N-aș putea să spun că una mi-a plăcut mai mult decât alta, toate sunt unice în felul lor.

Costa Daurada este situată în provincia Tarragona și e bine cunoscută pentru plajele sale spectaculoase cu nisip auriu și catifelat. Prima mea interacțiune cu Marea Mediterană a avut loc aici. Apa a fost puțin cam rece, dar te adaptezi repede și nu mai vrei să ieși din ea.

Despre Costa Brava și Costa del Maresme nu voi spune prea multe, las această sarcină pentru voi, dar dacă pe scurt – e raiul pe pământ.


Anya Glazkina de la locals.md (stânga); Georgeta Carasiucenco de la Moldova.org și Felicia Nedzelschi de la Agora.md (ambele dreapta)

E timpul pentru adrenalină

Dacă veți simți nevoia de adrenalină, încercați un roller-coaster în parcul de distracții PortAventura, care adună în jur de 3,5 milioane de vizitatori pe an, ceea ce îl face cel mai vizitat parc de distracții din Spania și al șaselea cel mai vizitat din Europa. Lângă PortAventura veți găsi și parcul Ferrari Land, dedicat mărcii italiene de mașini sport.


PortAventura

Ferrari Land

Parcul PortAventura este împărțit în mai multe zone tematice, cum ar fi Mediterrània, Polynesia, China, Mexic și Vestul Îndepărtat, fiecare cu propriul său decor și atmosferă distinctă. Aici vei găsi o gamă largă de atracții, de la roller-coastere rapide și montagne russes-uri emoționante la caruseluri și jocuri interactive pentru copii. De asemenea, PortAventura găzduiește un parc acvatic numit Costa Caribe, unde poți te bucura de tobogane de apă, piscine și relaxare sub soare. Parcul oferă, de asemenea, spectacole de divertisment live, restaurante tematice și magazine.


Miriam Sikilinda de la JoinUP (stânga), Anya Glazkina de la locals.md, Georgeta Carasiucenco de la moldova.org și Felicia Nedzelschi de la agora.md (dreapta)

Pentru mine a fost prima experiență cu roller-coasterul. Îți oferă o senzație de cădere liberă și simți cum celulele se desprind încet de tine rămânând în urmă. După cursa care durează câteva minute, picioarele îți tremură vreo oră. Dar recomand să încercați măcar o dată în viață, chiar merită. Plus la asta nici prețul nu mușcă tare – o zi întreagă pentru un adult începe de la 48 de euro. Detalii despre prețuri, aici.

Ai fost în Barcelona și n-ai văzut Sagrada Familia?

Cu siguranță este o destinație pe care ar trebui să o vizitați dacă treceți prin Barcelona. Chiar dacă este cam aglomerat în preajma ei, oricum veți rămâne impresionați de această catedrală monumentală concepută de renumitul arhitect Antoni Gaudí. Un aspect remarcabil al Sagrada Familia este combinația între natură și arhitectură. Elementele naturii, precum trunchiurile de copaci și frunzele, sunt integrate în designul catedralei.

Un lucru pe care poate nu l-ați știut despre catedrală e că Gaudí și-a construit o căsuță pe teritoriul ei, tot în stilul modernist catalan, și toată viața și-a dedicat-o construcției acesteia.

Chiar dacă atracțiile turistice din centrul orașului sunt multe și impresionante, nimic nu se compară cu localurile cozy știute doar de localnici. Așa am dat de La Forquilla, un local drăguț care se află departe de toată forfota din centrul orașului. Meniul zilei e la un preț de doar 15 euro și include trei preparate delicioase pe care vi le puteți alege. Acolo am mâncat cu poftă cel mai suculent pește din viața mea. Un mare mulțumesc Anastasiei Condruc de la moldova.org că ne-a invitat și ne-a arătat Barcelona fără turiști și fără eticheta publicității.

P.S. Chiar vă recomand să mergeți în acest local, nu veți regreta.

Muzeul lui Salvador Dalí

Cum fără Salvador Dalí? Muzeul lui se află în orașul Figueres – locul unde s-a născut și a trăit o bună parte a vieții. Este o destinație turistică populară pentru iubitorii de artă și admiratorii operei lui Dalí.

Muzeul este amplasat într-un fost teatru și este în sine o operă de artă, reflectând stilul și imaginația unică a lui Dalí. Expoziția găzduiește o vastă colecție de lucrări ale artistului, inclusiv picturi, sculpturi, desene și colaje. Intrarea în muzeu însăși este spectaculoasă, cu fațada sa excentrică decorată cu pâine și ouă, iar interiorul prezintă o atmosferă suprarealistă și extravagantă. Muzeul Salvador Dalí nu se rezumă doar la operele artistului, ci și la viața și influențele sale. Vizitatorii pot explora diferitele aspecte ale vieții lui Dalí și pot descoperi elemente autobiografice în lucrările sale. De asemenea, muzeul găzduiește și o colecție de obiecte de artă și artefacte, precum și spații speciale dedicate colaborărilor lui Dalí cu alți artiști și creatori.

Interesant: am aflat că lui Dalí îi plăcea să privească rândurile care se formau la intrarea în muzeul său și că se temea de moarte și singurătate, dorea să fie nemuritor. El nu credea că va muri vreodată și se interesa mult de știință fiind în așteptarea unei pastile care îl va face nemuritor. Mai mult decât atât, dorea ca prin criogenie să i se înghețe corpul și să fie dezghețat doar atunci când știința va avansa atât de mult încât să-l poată scăpa de moarte.

20 de euro costă biletul de intrare în muzeu.

În afara muzeului, orașul Figueres în sine are un farmec autentic. Păstrează atmosfera medievală, cu străzi înguste și clădiri istorice impresionante.

Girona și Hostalric – orașele medievale ale Cataloniei

Cu arhitectura sa medievală bine conservată, străzi pitorești și atmosfera autentică, Girona este o destinație turistică pe care o veți memora cu siguranță. Unul dintre cele mai notabile puncte de atracție din Girona este Catedrala Girona (Catedrala Sfânta Maria), un monument iconic care domină panorama orașului. Cu o arhitectură gotică impresionantă, catedrala are o fațadă masivă, iar construcția ei a durat câteva secole.

Cartierul evreiesc, numit Call, este o altă zonă fascinantă din Girona. Aici vei găsi străzi înguste, case vechi, sinagoga Bonastruc ça Porta și Muzeul de Istorie a Iudaismului. Este un loc încărcat de istorie și cultură și oferă o privire în trecutul comunității evreiești din Girona.

Un lucru vizibil pe care l-am observat în Girona, mai puțin în alte orașe din Catalonia, este drapelul regiunii Catalonia.

Dacă de Giroana poate ați mai auzit, atunci orășelul medieval Hostalric (mai mult e chiar un sătuc) cu siguranță vă lasă niște semne de întrebare. Este cunoscut pentru cetatea sa impresionantă și atmosfera medievală.

Punctul central al orașului este Castell de Hostalric, un castel impresionant situat pe o colină. Această fortăreață medievală oferă o priveliște spectaculoasă asupra orașului și a peisajului înconjurător. Vizitatorii pot explora zidurile și turnurile castelului, iar de sus pot admira panorama pitorească. Centrul istoric al Hostalric este, de asemenea, un loc deosebit și plin de istorie. Străzile înguste pietruite, clădirile vechi și atmosfera medievală te transportă în timp.

În Hostalric am avut parte de un adevărat masterclass gastronomic din partea lui Mathias, un bucătar din Germania care s-a stabilit cu traiul în Catalonia. Ne-a învățat să gătim paella cu fructe de mare și carne. A spus că ne-a ieșit bine, a mâncat alături de noi, iar asta e un semn bun.

Mâncarea pe care nu o poți uita

Am vizitat restaurantul NUI Beach, se află chiar pe malul mării. Un apus de soare atât de viu cred că n-am mai surprins vreodată. Toată această atmosferă a fost acompaniată de niște preparate care îți lasă gura apă – somon copt pe o bucată de lemn, fructe de mare, caracatiță, cremă cu zahăr ars și multe altele.

Aici puteți vedea mai multe recenzii ale localului din partea clienților.

Unde să te cazezi

În aceste opt zile, am fost cazați în mai multe hoteluri. Unul dintre ele este hotelul Rigat Park & Spa 5*S. El se află chiar lângă plaja Fenals Beach, pe malul Mării Mediterane. Dacă vreți să ascultați dimineața la micul dejun valurile mării și să simțiți briza de mare, acest hotel va fi alegerea potrivită.

Mai mult, în doar câteva minute sunteți deja pe plajă. Oaspeții hotelului au acces și la o piscină în aer liber, la centru de fitness, la saună, la jacuzzi, la baie de aburi și la masaj. Aici, oaspeții se pot bucura de liniștea imaculată a unui adevărat paradis mediteranean. Prețul pentru două persoane pentru șapte nopți este de 3 153 de euro.

Un alt hotel unde am fost cazați în ultimele zile este Kaktus Playa 5*S. Acesta este un hotel modern, dotat cu o piscină pe acoperiș, cu jacuzzi cu încălzire și cu două zone cu șezlonguri pentru a vă bucura de soare.

De asemenea, de la hotel până la plaja Calella puteți ajunge în doar două minute. Datorită faptului că se află în centrul orașului, vă oferă acces rapid la cele mai populare atracții din Catalonia. Prețul pentru două persoane pentru șapte nopți este de 1 879 de euro.

Un lucru important pe care trebuie să-l cunoașteți e că Spania nu-i despre all inclusive, dar despre a explora singuri localurile din preajmă și despre a fi mai aproape de toate beneficiile pe care vi le oferă odihna activă. Există destinații care merită vizitate în Spania cu posibilitatea de a lua masa în tavernele locale, în baruri, la cafenele etc. în timp ce sunteți cazați în hoteluri. Acest lucru permite să aveți o experiență mult mai captivantă, ca a unui localnic.

Să întâmpini bătrânețea pe coasta Peninsulei Iberice

În ultimele zile a călătoriei mele în Spania, am vizitat Grădinile Sfintei Clotilde, cunoscute și sub numele de Jardins de Santa Clotilde. Ele au fost proiectate în stilul neoclasic italian și au fost create în 1919 de către Nicolau Rubió i Tudurí. Fiind amplasate într-o zonă înaltă, cu vedere la Marea Mediterană, îți oferă o priveliște impresionantă.

Grădinile Sfintei Clotilde sunt un refugiu perfect pentru cei care doresc să scape de agitația orașului și să se bucure de liniște și armonie în mijlocul naturii. Acestea sunt ideale pentru plimbări, pentru a citi o carte sau pentru a admira pur și simplu priveliștea din jur.

Acolo sunt amplasate și câteva scaune, îndreptate spre stâncile litoralului, iar șezând pe ele și privind în zare poți vedea cum oamenii – copii, tineri, bătrâni – se bucură și savurează fiecare clipă pe care o au.

Călătoriți, simțiți și iar călătoriți.


Toată această experiență frumoasă nu ar fi fost posibilă fără operatorul de turism ucrainean Join UP!, care împreună cu partenerul lor DMC iTravex au organizat călătoria la cel mai înalt nivel. Dacă vreți să găsiți destinația și oferta perfectă pentru dumneavoastră, apelați cu încredere la Join UP!, ei lucrează pe piața din Moldova începând cu anul 2017.

Dacă vă planificați călătoria în Spania, țineți cont de faptul că trebuie să vă faceți o rezervare din timp, deoarece în timpul verii hotelurile pot fi pline. În plus, dacă vă faceți o rezervare din timp, puteți profita de promoții, iar asta vă va ajuta să economisiți niște bani.

Preluat de la: diez.md