1530685337216.jpg

Aventura de care a avut parte o tânără a șocat o lume întreagă. Aceasta a povestit cum și-a trăit copilăria într-o peșteră din jungla braziliană, înconjurată de animale sălbatice și cu multe întâmplări uimitoare.

Christina Rickardsson are 35 de ani și a fost adopată în anii ’90. Tânăra a devenit celebră după ce a scris volumul în care-și istorisește copilăria plină de zile urâte, dar cu final fericit.

A crescut într-o peșteră, mediul care a obligat-o să lupte cu animalele sălbatice, să vâneze şi chiar să ucidă pentru a supravieţui. Chiar dacă povestea ei ne-ar aduce aminte de clasicul film Disney „Cartea Junglei”, se pare că aventurile Christinei au fost de departe la fel de fascinante, precum cele din film.

Toată această destăinuire, tânăra a relatat-o în autobiografia „Never Stop Walking”, în care povesteşte că a crescut alături de mama ei, Petronilia, într-o peşteră din inima junglei, la marginea oraşului brazilian Diamantina.

Femeia a fost nevoită să se refugieze în sălbăticie pentru a scăpa de fratele abuziv. La acel moment, în 1983, Christina avea doar 15 zile, iar cele două au trăit alături cu animalele sălbatice, deşi nu a fost mereu simplu.

„Sunetele îngrozitoare pe care le scotea au fost de ajuns pentru ca eu şi mama mea să începem să tremurăm de frică. Apoi l-am zărit – un jaguar cocoţat pe peştera în care ne adăposteam, vânându-şi prada, pe noi”, scrie într-un fragment din cartea sa.

 Cele două au fost nevoite să înveţe să vâneze pentru a supravieţui.

„Eram îngrozitor de sărace, aşa că mâncam păsări pe care le omoram cu ajutorul unor praştii şi mergeam în mod regulat în oraş pentru a vinde frunze uscate şi flori. Cu banii câştigaţi ne cumpăram orez. Vânătoarea mi-a dat încredere şi îmi amintesc foarte bine şi acum cât de mândră am fost când am ucis prima pasăre, pe care am fript-o”, a zis ea.

În unul dintre fragmente, tânăra face cea mai șocantă destăinuire, precum că, pe când avea doar 7 ani, a fost nevoită să ucidă un alt copil pentru un colţ de pâine găsit la gunoi.

„Mi-a dat un pumn în faţă. Am început să ne lovim şi am căzut la pământ. Eram pe jos şi încercam să îi iau pâinea. Am dat peste un ciob mare dintr-o sticlă, iar când băiatul s-a întors spre mine, fără să mă gândesc, i-am băgat ciobul în burtă. La început nu am simţit nimic, apoi mâna mea a început să mi se încălzească de la sângele din rană. I-am smuls pâinea din mână şi am fugit, în timp ce el urla de durere. După ce m-am îndepărtat, m-am oprit şi am început să mănânc. Aproape imediat am început să vomit. M-a lovit realitatea, ceea ce făcusem. Câteva zile mai târziu am aflat că băiatul murise”, povestește tânăra.

În cele din urmă, Christina a ajuns într-un orfelinat, iar în anul 1991 a fost adoptată de o familie din Suedia. În 2015, tânăra s-a întors în Brazilia după 24 de ani şi şi-a reîntâlnit mama biologică, despre care a aflat că toată viaţa a suferit de schizofrenie, iar în prezent se află în grija surorilor ei mai mari, scrie adevarul.ro.

Acum, Christina Rickardsson este fondatoarea unei organizaţii prin care ajută copiii nevoiaşi și mărturiseşte că nu i-a fost uşor să-şi spună povestea, pentru că nu toată lumea a încurajat-o.

„Am fost numită criminală şi comunistă pentru că am spus adevărul. Pentru că am vorbit şi am încercat să fac auzită vocea a milioane de copii fără adăpost. Pentru că am vorbit despre integrare şi despre faptul că toţi avem aceeaşi valoare umană. Dar voi continua să-mi spun povestea, care este a mea şi a multor altor copii din întreaga lume. Voi continua să lupt în felul meu pentru drepturile omului şi pentru egalitate, oferind prelegeri şi scriind despre aceste problem”, a spus ea.

Tânăra le-a mulțumit cititorilor, fără de care, spune ea, nu ar fi reuşit să ajung atât de departe.

 

Preluat de la: zugo.md