fl-e1689343282832.jpg

Compania aeriană FlyOne a anunțat că anulează zborul planificat pentru mâine, 15 iulie, cu destinația Chișinău-Parma-Chișinău. Decizia a fost luată în contextul unei greve naționale din Italia, în sectorul transportului aerian, care ar urma să se desfășoare sâmbătă.

„Pasagerii care au avut bilete la această cursă sunt rugați să verifice emailul, mesajele SMS și notificările din aplicația mobilă pentru a replanifica zborul”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a companiei.

Totodată, FlyOne roagă călătorii să expedieze toate solicitările prin email, la adresa: [email protected].


Potrivit Corriere, sâmbătă, 15 iulie, în Italia nu va circula transportul aerian, întrucât sindicatele au convocat o grevă a lucrătorilor din acest sector, în special în ceea ce privește complexul de servicii menite să satisfacă asistența avioanelor și a pasagerilor în timpul staționării pe aeroport.

Greva se va organiza în intervalul orar 10.00-18.00, cu scopul de a sprijini disputa pentru reînnoirea contractului de muncă, care a expirat în urmă cu șase ani.

Potrivit estimărilor făcute de Corriere pe baza programului orar, peste 1 000 de decolări din Italia – pe rute interne și internaționale – sunt în pericol în cele opt ore de agitație și peste 140 000 de persoane ar putea fi implicate.

Protestul a fost confirmat de Autoritatea Națională de Aviație Civilă și a dus deja la anularea a numeroase zboruri.

Preluat de la: diez.md