Sunt Elena. De un an și un pic scriu articole despre film pentru #diez, iar de trei ani studiez la Școala de Film din Varșovia, specialitatea Imagine Film și Postproducție.

În primul an, la această facultate erau șapte studente care și-au asumat riscul să învețe o profesie dominată de bărbați și au răspuns de vreo câteva ori la întrebările insistente: „Sigur nu vrei să faci altceva? Poate actorie, poate ceva mai pentru fete? Să cari camera și luminile e o muncă foarte solicitantă fizic, iar să faci asta câte 12 ore pe un platou de filmare, e solicitant mental și emoțional. Ești sigură că asta vrei să faci?”. Da, într-adevăr e o provocare, e complicat, dar nu e imposibil. Dovadă sunt cele două studente care vor absolvi în curând Facultatea de Imagine și care au acumulat în acești ani stres, mușchi, câteva filme realizate și mai multă pasiune și poftă de a crea. Altfel spus, pentru mine împlinirea și bucuria rezultatului muncii reușesc să depășească toate greutățile și incertitudinile din procesul de creație a unui film, iar eu sunt tare mândră de domeniul ales și nu l-aș schimba pe orice altă profesie „mai pentru femei”.

Scriu acest articol în prag de Ziua Femeilor, pentru că simt necesar să fie celebrate femeile din toate domeniile, ca orice fată să se simtă inspirată și încurajată să viseze fără limite. Am cules fragmente de gânduri de la câteva dintre cineastele care creează film în Moldova și care inspiră. Te îndemn să le citești experiențele.

Iată ce zice Felicia Plămădeală, producătoare de film.

„Să fii femeie și să faci producție înseamnă să scuipi în viața personală, în sărbători de familie. Să ai un album întreg de fotografii în care sunt toți în afară de tine. Înseamnă să te trezești la trei dimineața în prima zi de menstruație și să mergi undeva pe dealuri să filmați un răsărit. Înseamnă să reziști fizic. Să lucrezi cu febră 39. Să nu ai duminici luni în șir. Să faci sacrificii. Să fii balanța care echilibrează certurile și egourile într-o echipă preponderent masculină. Producția înseamnă o dedicație triplă și efortul de a fi mereu acel „tanc”, chiar dacă ești gata să-ți dea lacrimile în mijlocul filmării. Să fii femeie și să faci film înseamnă să te zbați de zeci de ori mai mult ca să-ți faci loc sub soare. Să convingi bărbații din jur că și tu poți, că nu ești proastă și capacitățile tale nu se măsoară în lungimea fustei pe care o porți. Să faci film acasă înseamnă să-i convingi pe TOȚI că nu e o iluzie și că el chiar există.

Să fii femeie și să-ți alegi o carieră în cinematografie înseamnă, cel puțin, respect. Pentru toate nopțile nedormite și momentele când se rupea vocea de migrenă și stres.

Și da, gândul ăsta mă ține la suprafață de fiecare dată. Eu-s un tanc. Altfel aș fi dat eroare demult. La fel ca toate fetele cineaste din țara noastră. #FacemFilmAcasă și-s a naibii de mândră.”

„Nu e ușor pentru o femeie să-și asume o profesie de scenografă, mai ales la noi, în Republica Moldova, unde încă multe ar trebui să se mai schimbe, unde ai de asumat mult mai mult decât ceea ce trebuie să faci pe lângă creații, facturi fiscale, să conduci o echipă de decoratori – majoritatea bărbați – și foarte des să-ți faci și producție la departament”, spune Elena Porumbescu, scenografă.

„Sunt pictoriță de costume. Creez ținutele personajelor în film. Îmbrac actorii. Și nu e deloc ușor când după ce ai îmbrăcat vreo 100 de oameni din figurație, intri în rulotă unde te așteaptă actorii. Tu, împodobită cu tot ce ține cald sau răcoare, plină de cornuți sau glod, nedormită, nemachiată, cu o schiță de zâmbet pe față care mai mult seamănă a tic nervos, pretinzi ca cineva să îmbrace creația ta.

Industria cinematografică e ca o epopee. Sunt de 20 de ani în acest proces și organism viu cu căderi și ridicări, cu speranțe spulberate și reveniri spectaculoase. Deja știu ce mă ține! Mă regăsesc în ceea ce fac. Mă reprezintă această profesie. Îmi oferă șansa să trăiesc odată cu eroii, povești, drame, sorți, împliniri și multe alte stări care își au locul în mine și în viața mea.

Și da, merită sacrificiile. Dacă activitatea noastră, a fiecărui cineast, adunată bob cu bob într-un film bun, ajunge la spectator!”, relatează Lilia Ixari, pictoriță de costume.

„Lucrul în industria cinematografică pentru femeie poate fi o provocare. Am întâlnit obstacole și critici precum că acest job nu e de mine și ar trebui să renunț. Prin muncă asiduă și dedicare am reușit să transform momentele dificile în ceva frumos. Greu, dar nu imposibil.

Încurajez fiecare femeie pasionată să depășească provocările și să-și construiască propriul drum în lumea filmului, dacă și-o dorește cu adevărat. Fiecare poveste contează, iar a noastră poate inspira pe alții să își urmeze visurile. #FacemFilmAcasă și nu ne lăsăm niciodată!”, a scris Elena Dimitrov, asistentă de producție.

„Am plecat de acasă să învăț, revin acasă să aplic, pentru că vrem să #FacemFilmAcasă, iar cineastele Moldovei au așa multe povești de spus și foarte puține sunt încurajate să facă asta, pentru că 30 este vârsta la care nu mai ai voie să nu știi ce vrei de la viață”, spune Ana Gurdiș, regizoare.

Lucia Lupu, regizoare, îndeamnă cinefilii să susțină industria cinematografică din țară.

„Iar voi, dragi spectatori, dacă considerați că merităm, fiți alături de noi, mergeți la filme autohtone în continuare, încurajați-i și pe cei dragi să o facă. Aceasta este modalitatea prin care ne arătați că ne iubiți!”

Preluat de la: diez.md