skynews-alexei-navalny-russia_5073518.jpg
În cadrul unei conferințe de presă din 24 august, ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a declarat că statul german are nevoie de mai multe informații despre cazul politicianului Alexei Navalnîi, înainte de a trage concluzii dacă a fost otrăvit sau nu. De asemenea, purtătorul de cuvânt al executivului german a menționat că această posibilitate nu este exclusă, transmite Reuters.

„Lipsesc multe date din dosarul lui Navalnîi: medicale și, de asemenea, de natură criminalistică. Trebuie să așteptăm aceste informații”, a declarat Mass în cadrul unei conferințe care a avut loc la Kiev, cu omologul său ucrainean.

În același timp, purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert a declarat că paza lui Alexei Navalnîi este necesară pentru că este posibil că acesta a fost victima unei otrăviri.

„Deoarece există o anumită probabilitate a unui atac cu otravă, protecția este necesară”, a menționat Steffen Seibert.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a lui Alexei Navalnîi a scris pe pagina sa de Twitter că singurele informații veridice privind starea de sănătate a politicianului vor fi anunțate de ea sau de medicii care îl tratează pe Navalnîi.

Reiterăm că Alexei Navalnîi, liderul opoziției guvernului rus, se află la terapie intensivă cu simptome de otrăvire din data de 20 august, atunci când avionul în care se afla politicianul a aterizat de urgență în regiunea Omsk, după ce acestuia i se făcuse rău. Navalnîi se întorcea de la Tomsk spre Moscova.

„Abia, vineri seara, medicii ruși și-au dat în cele din urmă acordul pentru transferarea lui Aleksei Navalnîi la Berlin, acolo unde medicii urmează să-i supravegheze starea de sănătate”, transmite AGERPRES.

Preluat de la: diez.md