410473338_1041546413857245_1659160158033121308_n.jpg

Centrul artistic Artcor invită tinerii să se înscrie la programul „Moldova in a postcard”. Evenimentul se află la cea de-a treia ediție și este dedicat țării noastre. Dacă și ție Republica Moldova îți declanșează un infinit de asocieri, atunci nu ezita să te înscrii și să le transpui într-o ilustrație animată.

Programul își propune să evidențieze cele mai importante aspecte prin care se caracterizează Republica Moldova – cu bune și cu rele, cu amar și dulce, cu mult și cu puțin, dar cu tone de talent, culoare și frumusețe.

Programul se va desfășura în perioada 28 februarie-16 aprilie.

# Oameni care scriu: storytelleri, copywriteri, scriitori, eseiști, poeți.
# Oameni care desenează: artiști vizuali, ilustratori, designeri grafici.
# Oameni care animează: animatori, motion designeri, oameni pasionați de AR.

În cazul în care știi să le faci pe toate trei, ilustrare, animație, storytelling, atunci poți realiza proiectul în mod individual. Dacă nu, există opțiunea de a forma o echipă cu care să te înregistrezi.

În cadrul acestui program, participanții vor crea între 10 și 15 ilustrații cu componentă audio, animație și AR. 

# Lansarea înscrierile pentru artiștii doritori de a participa.
# Selectarea participanților și a juriului.
# Lucrul asupra ideilor.
# Organizarea a trei ateliere care vor ajuta la realizarea ulterioară a proiectului.
# Lucrul asupra conceptului și asupra primelor schițe.
# Sesiunea de pitch și selectarea conceptelor.
# Implementarea proiectelor.
# Finalizarea proiectelor și prezentarea rezultatelor.
# Prezentarea lucrărilor finale.

Persoanele interesate pot completa acest formular pentru a se înregistra. Termenul-limită pentru înscriere este 25 februarie.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md