certificat.jpg
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova a actualizat informațiile privind călătoriile moldovenilor în alte țări în contextul pandemiei de COVID-19. Noile condiții intră în vigoare din data de 31 decembrie.

Din 23 septembrie, urmare a înrăutățirii situației epidemiologice în țara noastră, Consiliul European a recomandat țărilor UE să introducă restricții pentru călătoriile neesențiale ale cetățenilor moldoveni.

Astfel, persoanelor vaccinate ar trebui să li se permită să călătorească către UE dacă:
# sunt complet vaccinate cu un vaccin împotriva COVID-19 aprobat de UE;
# au primit ultima doză recomandată a vaccinului cu cel puțin 14 zile înainte de sosire.

Vezi și: Nu vă reușește să scanați certificatul digital de vaccinare? Pentru aceasta aveți nevoie de o aplicație specială.

Totodată, menționăm că Comisia Europeană a emis o decizie prin care certificatele anti-COVID-19 emise în Moldova devin echivalente cu certificatele digitale COVID din Uniunea Europeană.

Recunoașterea reciprocă a certificatelor: Ucraina, Ungaria, Georgia, Turcia, Muntenegru, Kazahstan, Turkmenistan, Belarus și Serbia sunt țările cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral, prin schimb de note, recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.

În contextul echivalării certificatului COVID, eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova cu cel emis în țările Uniunii Europene, autoritățile din țara noastră au ajustat structura codului QR conform standardelor UE. Ca urmare, toți deținătorii certificatelor COVID, emise de sistemul național până la data de 16 noiembrie 2021, trebuie să descarce documentul în mod repetat de pe pagina https://certificate-covid.gov.md pentru a obține varianta omologată și acceptată de autoritățile UE, inclusiv ale Republicii Moldova.

Preluat de la: diez.md