diez-share-facebook.png
Instanța de judecată din Moscova a emis o decizie prin care impune blocarea Messengerului Telegram pe întregul teritoriu al Federației Ruse, așa cum a solicitat Roscomnadzor. Mai mult, instanța a permis blocarea înainte ca hotărârea să fie definitivă.

Reprezentanții lui Telegram nu au participat la ședință, deoarece, fondatorul messengerului, Pavel Durov, a interzis avocaților să-i să participe la această „farsă”. Ulterior, juriștii companiei au expediat o solicitare instanței cu privire la amânarea ședinței, însă aceasta a fost respinsă.

Judecătoarea care a instrumentat acest caz a emis hotărârea după 20 de minute de deliberări și timp de 40 de minute a redactat ordonanța, scrie meduza.io.

Blocarea lui Telegram în Rusia este rezultatul refuzului companiei de a oferi FSB-ului descifrările mesajelor și datele despre utilizatori. Obligația de a furniza FSB informații pentru decodarea mesajelor text a fost introdusă în vara anului 2016 după adoptarea legilor „antiteroriste”, așa-numitul „pachet Yarovoy”.

În septembrie, fondatorul și dezvoltatorul Telegram, Pavel Durov a declarat că la jumătatea lunii iulie – aproape imediat după ce mesagerul s-a înregistrat în Rusia – FSB a cerut codul pentru decodarea mesajelor text ale tuturor utilizatorilor. După refuzul serviciului, FSB a inițiat un proces de infracțiune administrativă.

Preluat de la: diez.md