My-project-2-1.jpg
Jurnalul Science a prezentat cele mai importante descoperiri științifice din anul 2021. În top au intrat 10 realizări cheie în domeniul științific. Printre acestea se numără: identificarea planetelor extragalactice, descoperirea unor roci vechi care atestă că viața marină a apărut cu 890 de milioane da ani în urmă și desigur, elaborarea vaccinului împotriva COVID-19.


#1. Vaccinul anti-COVID-19

diez.md

Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt recunoscute drept „descoperirea” anului. De asemenea, oamenii de știință au reușit să facă progrese în prezicerea structurilor proteinelor datorită algoritmilor dezvoltați. Folosind noi mecanisme, experții se așteaptă să simuleze modificări ale noii versiuni a virusului – „Omicron”.

În plus, progresele științifice au crescut capacitatea medicilor de a trata PTSD (Tulburarea de stres post-traumatic).

#2. Siturile arheologice

monumente-istorice.ro

O altă descoperire semnificativă se referă la studiul siturilor arheologice. Experții au învățat cum să extragă ADN-ul nuclear din solul de peșteră și din fosile vechi de peste 1 milion de ani. Astfel, oamenii de știință au putut studia mai detaliat informații despre speciile biologice dispărute.

#3. Fuziunea termonucleară

powertechnology

Un eveniment la fel de important în comunitatea științifică este progresul în direcția fuziunii termonucleare. Pentru prima dată, un reactor termonuclear a produs mai multă energie decât a cheltuit pentru funcționarea sa.

#4. Tratarea bolilor ereditare

revis.bassin.ru

În acest top a intrat și o metodă dezvoltată de oamenii de știință pentru tratamentul bolilor ereditare folosind terapia CRISPR. Această tehnologie vă permite să schimbați anumite gene în corpul uman.

* CRISPR înseamnă „Scurte Repetiții Palindrom Intercalate in Mod Regulat” sau „Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats”, o tehnologie ce le permite cercetătorilor să vadă ce gene sunt exprimate în ADN și să șteargă sau să adauge o serie de caracteristici.

#5. Remisiune completă la pacienții diagnosticați cu cancer incurabil

Digi24.ro

Oamenii de știință de la Clinica IDIBAPS din Barcelona au dezvoltat prima modalitate de terapie din Europa cu celulele CAR-T pentru pacienții diagnosticați cu cancer incurabil. Vorba este despre mielom multiplu (un tip de cancer de sânge) care este rezistent la alte tratamente, cum ar fi chimioterapia sau transplantul de măduvă osoasă.

Studiile clinice din cinci spitale spaniole au arătat rezultate bune: medicii au observat o ameliorare la toți cei 30 de pacienți care au urmat terapie, la 75 % dintre aceștia, boala a încetat să progreseze, iar 60 % dintre ei au reușit să obțină o remisiune completă în decurs de un an. Cu toate acestea, nu au fost observate efecte secundare grave.

#6. Oamenii au ajuns în America de Nord cu 48 000 de ani în urmă

David Buston/National Park service

Anul acesta a adus noi dovezi că oamenii au sosit în America de Nord cu peste 15 000 de ani mai devreme decât se credea în mod tradițional (pnâ acum se credea că oamenii au ajuns în America de Nord cu aproximativ 33 000 de ani în urmă).

Astfel, asta arată că oamenii au fost în America de Nord în perioada ultimei ere glaciare.

#7. Viața marină a apărut cu 890 de milioane de ani în urmă

Au fost găsite unele vietăți marine într-o rocă care are peste 890 de milioane de ani

Au fost descoperite roci vechi de peste 890 de milioane de ani care demonstrează că viața animală marină este mai veche decât se considera până acum (350 de milioane de ani).

#8. Planete extragalactice

Foto: NASA

Astronomii au identificat prima planetă, asemănătoare pământului, care se află în afara Căii Lactee. Aceasta este la o distanță de 28 de milioane de ani lumină față de planeta noastră.

#9. Viteza muonilor

Foto: Fermilab

Cercetătorii au descoperit, printr-un experiment, că muonii (o particulă elementară cu o sarcină electrică egală cu a electronului, dar cu o masă mult mai mare) au o viteză de clătinare ai polilor magnetici mult mai mare față de predicțiile teoretice.

#10. Galaxiile și universul

mirkosmosa.ua

Oamenii de știință au descoperit un arc gigant de galaxii care se întinde pe mai mult de trei miliarde de ani lumină. O astfel de descoperire este contrară presupunerii că materia din univers este distribuită uniform la scară mare. Acest arc gigantic de galaxii nu este vizibil pentru ochiul uman, dar a fost observat după o analiza mai minuțioasă a 40 000 de quasari (un quasar este un nucleu galactic activ îndepărtat, care emite enorme cantități de energie).

Preluat de la: diez.md