cautare-vocala.jpg
Radu Plugaru este un specialist SEO (Search Engine Optimization) care activează atât în Moldova, cât și pe alte pieți din regiunie. Acesta a scris un articol comprehensiv despre cum a fost SEO-ul până în 2017, și care sunt tendințele până în anul 2050.

radu plugaru

„Mai țineți minte când am spus că „Everything in life is about SEO. Except SEO. SEO is about power.”? Păi, n-am glumit. SEO nu ține de optimizarea site-urilor, ci de optimizarea „experiențelor”.

SEO ține de analiza cererii și prezentarea unei oferte, de aceea – putem spune că SEO a existat din cele mai vechi timpuri și va exista mereu.

Se spune chiar că SEO este cea mai veche profesie. Mai veche decât „cea mai veche profesie”, scrie Radu Plugaru pe SEOlium.

Tendințe pentru 2050

Rezolvări în loc de răspunsuri – nevoile simple (servicii, produse sau informații) vor fi rezolvate de asistentul personal numit Google. Bilete de avion, rezervări hoteliere, chirie mașini, ecuații de gradul 2, rezultate sportive, alimente și băuturi, populația pe Marte etc.

Un nou val de „standardizare” (Schema.org) va permite motoarelor de căutare să înțeleagă mai bine informațiile.

Experiențe ultra-personalizate – fiecare persoană va avea parte de un „index de preferințe” integrat în big-data și rafinat în timp prin metode de învățare mecanică. În esență, vei avea alături mereu un ursuleț Panda dresat de propriile tale emoții. Scorul anticipat de „satisfacție” va fi cel mai important criteriu de rankare în SEO.

Experiențe reale, virtuale și multi-dimensionale – progresul tehnico-științific va continua în același ritm accelerat, de aceea ne putem aștepta ca destul de curând să nu mai navigăm doar pe site-uri 2D și în Google Chrome

cautare-vocala

Sarcini pentru administratorii de site-uri

„Urmează o listă de sfaturi „acționabile” pentru cei ce hotărăsc soarta unui site. Tipăriți-o, iar după ce implementați câte unul – tăiați frumușel cu creionul și mâncați o bomboană „Chișinăul de seară” de la Bucuria. Ați meritat. Însă – faceți toate astea treptat. Din două motive. Google nu vrea schimbări bruște. Iar voi – nu vreți diabet” mai adaugă Radu.

  • Creați sau optimizați pagini pentru fiecare produs, nu doar pagina principală;
  • Produceți conținut excelent. Optimizați fiecare element;
  • Mutați site-ul pe https://;
  • Creați o experiență mobilă desăvârșită. Testați cu mai multe telefoane mobile și tablete;
  • Măriți viteza de încărcare a fiecărei pagini. Până când nu se mai poate;
  • Folosiți diacriticele;
  • Cochetați cu video, dar numai dacă adăugați valoare;
  • Creați versiuni lingvistice adecvate tuturor potențialilor clienți;
  • Aveți constant grijă de sănătatea site-ului. Eliminați erorile 404, 500 etc.;
  • Lucrați la reputația voastră online și construiți un brand puternic;
  • Produceți semnale offline pentru site: cărți de vizită, tricouri, mașini pictate etc.;
  • Produceți linkuri relevante care vor livra și trafic. Cel puțin o vizită pe săptămână;
  • Încercați Google AdWords, Facebook Ads și alte canale de marketing online;
  • Monitorizați mai multe cuvinte cheie, cel puțin 2-3 pentru fiecare produs / serviciu;
  • Stabiliți obiective realiste și monitorizați cel puțin câteva KPI-uri pragmatice (trafic, conversii, vânzări)
  • Deschideți Google Analytics și Google Search Console în fiecare zi;
  • Încercați o dată, o singură dată – să faceți white-hat.

Nu uitați un lucru – voi sunteți dirijorul! Vă pregătiți de un mare concert, dar aveți nevoie de orchestră și fiecare instrument trebuie să cânte în unison! Munciți și va fi bine! Curaj!

Preluat de la: diez.md