dylan-gillis-KdeqA3aTnBY-unsplash-1.jpg

Coaliția Națională „Viața fără Violență” oferă 10 burse gratuite pentru un program de formare al formatorilor. În cadrul cursurilor, vei învăța cum să livrezi prezentări în fața unui auditoriu, cum să ții un discurs public, cum să organizezi traininguri și cum să transmiți cunoștințele și experiențele tale unui grup de oameni.

Această oportunitate este pentru tine dacă:
# vrei să convingi oameni prin discursul tău ca un adevărat influencer;
# vrei să primești finanțare pentru a implementa un proiect care va schimba viața comunității tale;
# vrei să cunoști tineri la fel de entuziaști ca tine;
# vrei să te dezvolți și să faci parte dintr-un program unic în Republica Moldova și România.

# Ediția din acest an este destinată tinerilor activiști din Republica Moldova.
# De această oportunitate pot beneficia persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani.
# Candidații trebuie să fie stabiliți în Republica Moldova.
# Solicitanții sunt activi, curioși și pasionați de egalitatea de gen, drepturi și mobilizare civică.
# Candidații trebuie să aibă un nivel de înțelegere și vorbire a limbii române mai mare de B2.
# Viitorii bursieri sunt dispuși să dedice efort pentru a învăța și pentru participa activ la curs.
# Solicitanții își doresc să lanseze un proiect comunitar, în următorul an de la absolvire.

Coaliția Națională „Viața fără Violență” oferă 10 burse de participare, care acoperă integral toate costurile: instruire, cazare, alimentație și transport. După examenul de absolvire, participanții care vor avea cele mai bune idei de proiecte comunitare, au oportunitatea să beneficieze de un grant în cadrul Programului de Granturi al Coaliției.

Durata cursului este de două luni, cu un total de 180 de ore de instruire, dintre care:
# 60 de ore – teorie;
# 120 de ore – practică.

Bursierii sunt obligați să participe la cele șapte întâlniri în regim offline și la cele 15 întâlniri în regim online. Sesiunile cu prezență fizică vor avea loc în orașul Timișoara din România, în perioada 16-24 iunie 2024. Instruirea se va desfășura printr-o combinație de ateliere interactive, jocuri de rol, studii de caz, discuții de grup și prezentări multimedia.

Cursul de Formare de Formatori este organizat în acest an pentru a patra oară. Instruirile au drept scop dezvoltarea abilităților de organizare și facilitarea activităților de formare a competențelor de formator.

Rezultatele instruirii:
# vei obține competențe de formator, de planificare și de facilitare;
# îți vei îmbunătăți abilitățile de comunicare, analiză critică și prezentare; 
# vei putea lansa inițiative și proiecte comunitare pentru prevenirea și combaterea violenței.

# Completează acest formular de înregistrare. Termenul-limită pentru înscriere este 7 iunie, ora 23.59.
# Scrie o scrisoare de intenție, de maxim o pagină, în care să explici motivul pentru care vrei să participi la instruire. Include datele de contact ale unei persoane de referință.
# Expediază scrisoarea cu subiectul „Aplicație – Formare de Formatori” la adresa electronică [email protected].
*În procesul de selecție se va acorda prioritate tinerilor din zonele rurale.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md