1531379150959.png

Mesajul unei mame din România, al cărei copil cu autism a susținut examenele de BAC cu succes, a emoționat tot internetul. Femeia a făcut o postare pe Facebook prin care își felicită fiul și povestește despre soarta copiilor care suferă de această maladie și despre modul cum sunt tratați, de obicei, de către cadrele didactice.

Daniela Ursu spune că este foarte mândră de fiul ei, chiar dacă acesta a obținut media generală a examenelor la Bacalaureat 6,53. Deși nu este o medie foarte mare, pentru Grigore este un adevărat trofeu, spune ea. 

„Eu mă voi lăuda cu un 6,53. Veți spune că este o notă mică. Ei bine, aflați că pentru fiul meu este o notă imensă. Iar pentru mine este o fericire enormă că a fost în măsură să îl obțină ! De ce? Pentru că fiul meu a fost autist și este în totalitate recuperat. Iar această medie nu a fost obținută oriunde ci la profilul mate-info, adică la profilul la care se face cea mai grea matematică”, spune Daniela în mesajul său.

Totodată, mama lui Grigore se arată uimită de modul cum a fost acesta tratat de către profesori. De obicei, cadrele didactice nu sunt cointeresate să depună un efort mai mare pentru a integra aceste persoane în colectiv și a-i ajuta să dobândească aceleași cunoștințe ca ceilalți copii. În cazul lui Grigore, însă, totul a fost diferit.

„Realizarea lui nu se datorează în nici un caz sistemului. Pot spune că este o minune de la Dumnezeu. La ea au contribuit profesorii lui care au înțeles din primul an problema cu care se confruntă. Pe atunci autismul i se transformase într-o formă de ADHD. 

De ce spun că profesorii au contribuit esențial la recuperarea lui? Ar fi putut să îl excludă, să îl abandoneze, să îl umilească. Dar și-au dovedit calitatea de adevărați dascăli și l-au silit să devină normal. În special dirigintă a scos untul din el. Putea în timpul ăsta să se ocupe de pretendenții la 10 pe linie sau în olimpici, dar ea a investit foarte mult în fiul meu. Pentru mine, ceea ce a făcut pentru Grigore valorează mai mult decât 10 pe linie. Ceea ce vreau să vă spun este de fapt cu totul altceva”.

În mesajul Danielei se regăsește și o sugestie pe care femeia ar dori să o vadă implementată în sistemul de învățământ. Ea spune că și copii cu autism pot deveni personalități mari, dar trebuie susținuți de către sistem prin elaborarea unor teste speciale pentru ei.

„Una din problemele cu care m-am confruntat a fost aceea că nu am reușit să conving pe nimeni că este nevoie ca subiectele pentru examenele de capacitate sau bacalaureat să fie elaborate pentru ei într-o formă specială. Să conțină exact aceleași subiecte dar enunțurile să se facă „pe limba lor”. În occident se practică asta de mulți ani și cu rezultatea excelente. Sunt integrați în circuitul social și profesional oameni cu abilitați și aptitudini deosebite. Iar problema nu este deloc una de neglijat în condițiile în care sunt foarte mulți copii cu astfel de probleme. 

Nu susțin că fiecare autist este un Einstein, Darwin sau Newton, Bethoven, Mozart sau Kant, dar cred că a sosit timpul să facem mai mult pentru aceste persoane”, mai spune mama lui Grigore.

Întregul mesaj îl puteți citi mai jos.

Sursă foto: Daniela Ursu via Facebook

Preluat de la: zugo.md