Într-o societate în care violența domestică este adesea trecută sub tăcere, recunoașterea semnelor unui abuz devine nu doar un act de empatie, ci și unul de responsabilitate. Femeile abuzate pot trăi ani de zile în tăcere, mascând suferința în spatele unor zâmbete forțate sau a unei aparente „normalități”. Pentru a înțelege mai bine acest fenomen și pentru a învăța cum putem identifica și susține femeile care se confruntă cu abuzul, am stat de vorbă cu Oana Mărcuș, psiholog și psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Oana Mărcuș: Abuzul este un tipar comportamental de control și dominare exercitat de o persoană asupra alteia într-o relație de cuplu. Aș vrea să punctez că nu se limitează doar la violență fizică (ex. lovituri, împingeri, distrugerea de obiecte), ci include și: (1) abuz emoțional: umilire, critică constantă, amenințări, șantaj emoțional, și manipulare, (2) abuz verbal: jigniri, insulte, țipete, (3) abuz sexual: constrângerea la acte sexuale fără consimțământ, (4) abuz economic: controlul accesului la bani, împiedicarea partenerei să muncească și să aibă independență financiară, și (5) izolare socială: îndepărtarea victimei de familie, prieteni sau sprijin extern.

Oana Mărcuș: Aș vrea să încep prin a sublinia că femeile nu rămân în relații abuzive din slăbiciune și nu e o alegere conștientă, nimeni nu merită să trăiască într-o astfel de relație. În practica mea clinică am constatat că există un cumul de motive pentru care o femeie rămâne într-o astfel de situație. Adesea am observat existența unui context traumatic prezent în copilărie – iar asta explică faptul că în mod inconștient femeile vor căuta familiaritatea, ceea ce este deja cunoscut sistemului nervos. Dacă au parte de abuz în copilărie din partea părinților sau sunt martori la abuzul fizic dintre părinți ajung să creadă că așa arată relațiile și inclusiv să creadă că abuzul este o formă de iubire.

În plus, unul dintre motivele pentru care femeile rămân în relații abuzive este lipsa de resurse – financiare, o locuință, sau sprijin social. De multe ori, ele n-au la cine apela, nu au unde să se mute și atunci le este foarte greu să plece. Victimele ajung adesea să fie izolate treptat de rețeaua lor de sprijin și ajung să nu aibă pe nimeni la care să apeleze pentru ajutor. Un alt motiv ține de teama de agresivitate mai mare sau consecințe nefaste dacă cumva aleg să plece din relația de cuplu pentru că au fost amenințate în trecut.

O altă explicație ține de fenomenul de gaslighting prezent în astfel de relații – prin care abuzatorul manipulează realitatea („ești nebună, e în capul tău”) până ce victima se îndoiește de sine și crede că abuzul este din vina sa.

Un ultim aspect pe care vreau să îl menționez este că în aceste contexte relaționale, femeile adesea intră în îngheț motor și se disociază ca și răspuns la stresul pe care îl trăiesc, iar asta nu le permite să fugă sau să lupte într-o astfel de situație tocmai pentru că pericolul este real iar opțiunea de luptă sau fugă nu este de fapt o opțiune pentru că ar duce la și mai multă violență. Acest îngheț se transformă în neputință și într-o neajutorare învățată („orice aș face lucrurile nu se schimbă, iar atunci singura variantă este să rămân aici”) – din care le va fi extrem de greu să iasă.

Citește și: Relația toxică, la limita dintre iubire sufocantă și abuz emoțional

Oana Mărcuș: Toate aceste emoții neplăcute contribuie la decizia femeilor de a nu vorbi cu nimeni despre ceea ce li se întâmplă și inclusiv la decizia de a nu pleca din relație. Frica este reală și are foarte mult sens pentru că studiile spun că riscul de violență extremă sau chiar ucidere este cel mai ridicat în momentul plecării dintr-o astfel de situație de abuz. Pe lângă rușine, frică și vinovăție mai există și frica de stigmatizare socială – de a fi judecate sau chiar să nu creadă nimeni povestea din spate.

Oana Mărcuș: Decizia aceasta de a cere ajutorul este extrem de grea și de obicei femeile revin într-un cadru abuziv în mod repetat până să se desprindă cu totul. Este foarte greu pentru o femeie abuzată să ceară ajutorul pentru că pe de-o parte abuzul poate fi perceput ca și „normal” de unele victime care provin din familii disfuncționale în care abuzul era un limbaj de iubire. Astfel, abuzul este normalizat și multe femei îndură asta zi de zi.

Pe de altă parte, există frica că nimeni nu le va crede povestea și nu vor primi sprijinul de care au nevoie și vor fi nevoite să se întoarcă în același context inundat de abuz în care consecințele plecării pot fi devastatoare. În plus, există și o lipsă de încredere în sine și o lipsă de speranță datorită unui context în care abuzul s-a perpetuat ani la rând.

Oana Mărcuș: Există o serie de semne subtile pe care le putem observa la o femeie abuzată: izolarea bruscă de prieteni sau familie, evitarea unor subiecte legate de partener sau relație, tendința de a-l scuza mereu („A avut o zi proastă”), anxietate sau teamă vizibilă când primește un mesaj sau apel de la partener, stări de neliniște inexplicabile sau schimbări bruște de dispoziție, hipervigilență (reacționează exagerat la zgomote sau la apropierea bruscă), vorbește rar despre sine sau este critică atunci când vorbește despre propria persoană, evită sau are dificultăți în luarea deciziilor – a fost condiționată să creadă că nu poate avea control, și poate poartă haine care acoperă excesiv, uneori pentru a ascunde vânătăi datorate abuzului fizic

Oana Mărcuș: Există o serie de schimbări în comportament pe care persoanele din familie sau din cercul de prieteni le-ar putea observa: scădere în greutate, lipsa somnului, tulburări de alimentație, neglijarea personală sau, dimpotrivă, supracompensarea prin imagine perfectă, tristețe constantă, retragere socială, și anxietate crescută.

Oana Mărcuș: O femeie care se află într-o relație abuzivă are nevoie de înțelegerea celor din jur și de ascultare fără a fi judecată. Ne putem exprima îngrijorarea prin a spune „Sunt îngrijorat/ă pentru tine. Văd că ceva te apasă. Sunt aici dacă ai nevoie de ajutor, cum te pot ajuta?”. Apoi, dacă victima dorește ajutorul nostru, putem apela la centre specializate în abuz domestic.

Oana Mărcuș: Din experiența mea, una dintre cele mai întâlnite greșeli este că nu înțeleg complexitatea acestei situații și judecă victima („Tu ești de vină că ai rămas” sau „Femeile care rămân într-o relație atunci când sunt bătute sunt proaste”). O altă greșeală din partea persoanelor dragi este de a pune presiune pe victimă să plece imediat din acea relație abuzivă – iar fără un plan bine pus la punct, poate fi destul de periculos.

Foto: shutterstock

Preluat de la: csid.ro