pixel.png

Deşi miros demenţial, zambilele pot avea şi un efect mai puţin plăcut, mai ales dacă aveţi copii mici sau animale de companie. În special zambilele în ghiveci, cele cu bulb, sunt periculoase.

Potrivit specialiştilor, ingestia acestor bulbi ai plantei poate cauza iritaţii la nivelul gâtului, greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, ritm cardiac anormal sau creşterea tensiunii arteriale în cazul copiilor mici.

Micuţii pot fi tentaţi să mănânce aceşti bulbi, de curiozitate sau din neatenţie, confundându-i cu o ceapă sau cu un fruct care are un aspect similar.

<!–

Formul de quiz

–>

 

De asemenea, efecte adverse pot apărea şi la atingerea sau consumul frunzelor de zambilă. Astfel, pot apărea reacţii cutanate, precum dermatită de contact, care se manifestă prin eczeme şi prurit intens.

Aceleaşi atenţionări sunt valabile şi pentru animăluţele de companie, care sunt tot timpul curioase să adulmece noile plante aduse în casă. Un aspect important este şi faptul că apa din tăviţa ghiveciului poate cauza astfel de probleme.

Alte plante cu potenţial toxic atât pentru oameni, cât şi pentru animale sunt: amaryllis, azaleea, cala, colocazia, ciclama, clivia, crăciuniţa, crotonul, plămânul (Dieffenbachia), ficusul, floarea flamingo (Anthurium), iedera dracului (Epipremnum aureum), leandrul şi pasărea paradisului.

Prin ingestie, astfel de plante pot duce la arsuri la nivelul cavităţii orale, inflamaţii, iritaţii ale pielii, greaţă, vărsături, diaree, ameţeală, tulburări de ritm cardiac, febră, dificultăţi respiratorii sau convulsii.

Preluat de la: csid.ro