RaMa-10.jpg
Ești deschis sau deschisă pentru a susține educația prin inovație în Republica Moldova? Îți dorești ca tinerii de astăzi să devină profesioniștii de mâine? Atunci aliniază-te campaniei „Adoptă un Profesor Inovator”, destinată susținerii profesorilor inovatori care predau disciplinele viitorului în instituțiile de învățământ general din țară. Inițiativa a fost lansată de către proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” și se va desfășura pe toată perioada de implementare a acestuia. Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat de Tekwill în cadrul Asociației Naționale a Companiilor TIC (ATIC), cu susținerea financiară a partenerilor externi de dezvoltare – USAID Moldova, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.

Companiile din sectorul privat care împărtășesc viziunea de a susține cadrele didactice care demonstrează competențe digitale la un nivel avansat, performanțe deosebite, angajament, determinare și consecvență în dezvoltarea intereselor elevilor față de profesiile viitorului, pot susține financiar profesorii inovatori din cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” drept recunoștință pentru munca depusă în dezvoltarea tinerei generații pentru profesiile viitorului.

Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice, ATIC: „O generație de viitori profesioniști începe de la studii de calitate în instituțiile de învățământ general. Din acest motiv, în cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” am lansat cursuri de formare profesională a cadrelor didactice, pentru că vrem să-i susținem și să-i motivăm în predare, prin utilizarea metodologiilor moderne. Iar pentru ca aceste lecții să se desfășoare la cel mai înalt nivel, am oferit profesorilor tehnică performantă și am actualizat curricula școlară, oferindu-le inclusiv o platformă de resurse educaționale text, video și grafică. Profesorii au beneficiat de susținere nu doar din partea noastră, companii private din domeniul IT au decis să le ofere suport substanțial pentru a continua să depună eforturi în educația viitorilor specialiști. Unindu-ne eforturile, susținem sistemul de învățământ și pregătim capitalul uman pentru a fi ulterior competitivi pe piață.”

În această vară, 21 de profesori din țară din cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” s-au învrednicit de titlul „Profesor inovator”, distincție oferită pentru munca titanică, perseverența, motivația și interesul pe care îl depun pentru a realiza procesul de predare la cel mai înalt nivel. Pe parcursul verii, cadrele didactice au participat în cadrul unui program de formare continuă pentru a-și dezvolta abilitățile și competențele.În această toamnă, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări, compania Qsystems, specializată în elaborarea produselor software pentru piața serviciilor financiare, în cadrul unui parteneriat cu proiectul „Tekwill în Fiecare Școală”, a oferit suport financiar a câte 10 mii de lei pentru 21 de profesori inovatori. Prin acest gest, reprezentanții companiei și-au declarat susținerea educației digitale în școli.

Vrei să susții educația inovativă în instituțiile de învățământ? ÎNSCRIE-TE în campania de responsabilizare socială „Adoptă un Profesor Inovator” pe www.tekwill.online

Regulamentul este disponibil AICI.

„Tekwill în fiecare școală” și-a luat angajamentul că până în anul 2024, peste 90 % dintre liceele din toată țară să fie membre ale comunității. Cursurile predate în cadrul acestei inițiative sunt plasate pe o platformă de eLearning – tekwill.online – care este destinată profesorilor și elevilor de liceu, iar până în prezent, peste 20.000 de elevi din clasele 7-12 s-au înscris deja. Fiecare curs cuprinde 34 de lecții, ceea ce permite studierea acestora în decursul a unui an academic, iar fiecare lecție săptămânală include resurse educaționale de tip text digital, video, exerciții de simulare, teste interactive de evaluare, iar pentru promovarea este nevoie să fie elaborat și un proiect final.

Preluat de la: diez.md