32563206f6af970.jpg
Uniunea Europeană lucrează la un nou proiect de lege care să oblige companiile din industria auto să integreze limitatoare de viteză şi alte sisteme avansate de siguranţă în maşinile lor. Dacă legea va fi adoptată, aceasta va intra în vigoare începând cu luna mai 2022, moment în care toate maşinile noi vândute în UE sau în Marea Britanie (indiferent dacă Brexit-ul se întâmplă sau nu), vor trebui să fie conforme, scrie go4it.ro.

Proiectul se numeşte „General Safety Regulation” şi obligă producătorii de maşini să integreze tehnologii care vor forţa maşinile să încetinească în cazul în care viteza legală maximă admisă pe drumul pe care merge este depăşită. De asemenea, maşinile vor necesita echiparea din fabrică cu senzori care detectează consumul de alcool şi sisteme care să monitorizeze activitatea şoferului la volan.

Acestea ar trebui să atenţioneze şoferul atunci când nu este atent la drum sau dacă pare că începe să adoarmă. Nu în ultimul rând, maşinile vor necesita să includă un soi de „cutii negre”, care să înregistreze date tehnice despre maşină, inclusiv în timpul accidentului, care să poată ajuta investigaţiile ulterioare.

Conform documentelor oficiale, noile regulamente ar trebui să ducă la salvarea a 25.000 de vieţi şi evitarea a 140.000 de persoane vătămate în accidente până în anul 2038. Planul UE este în acest moment să reducă numărul deceselor şi rănilor grave pe şosele la zero până în 2050.

Preluat de la: diez.md