IMG_5929.jpg
Vinul Moldovei continuă să fie o prezență remarcabilă și să înregistreze noi succese la competițiile internaționale de profil. Calitatea incontestabilă a vinurilor a completat palmaresul vinificatorilor moldoveni reuniți sub brandul vinicol de țară „Wine of Moldova”, cu alte 34 de medalii (1 Grand Gold, 26 aur, 7 argint) la Concursul Internațional „Galicja Vitis”, care s-a desfășurat între 15 și 16 mai, în Polonia.

La cea de-a noua ediție a concursului Republica Moldova a fost reprezentată de 29 de vinificatori care au participat cu 103 probe de vinuri.

Cele peste 100 de probe participante la concurs au fost analizate de un juriu alcătuit din oenologi și somelieri cu experiență, punctajul maxim fiind de 100 de puncte, după scara acceptată de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV). Astfel, vinurile moldovenești au concurat la 8 categorii de bază (vinuri albe, roz, roșii, spumante și semi-spumante, vinuri albe din struguri roșii, vinuri albe realizate după tehnologii speciale, vinuri natural dulci și vinuri licoroase), acumulând câte 92 de puncte pentru medalia Grand Gold, 86 de puncte pentru medalia de Aur și 82 de puncte pentru medalia de Argint.

Astfel, Negru de Purcari a câștigat distincția Grand Gold (93,67 puncte), fiind declarat și marele învingător al concursului.

Lista medaliilor câștigate la concursul Internațional „Galicja Vitis”, Polonia, 15 și 16 mai

Medalia Grand Gold

Denumirea vinăriei Denumirea vinului Anul de producție
Vinăria Purcari Negru de Purcari 2016

 

Gold

Denumirea vinăriei Denumirea vinului Anul de producție
Vinuri Ialoveni Liquer Reserve 1994
Suvorov-Vin Viorica 2018
Fautor Winery Aurore Feteasca Regală 2017
Vinăria Bostavan Moldawska Dolina Chardonnay-Feteasca Albă 2017
Sălcuța Wine Feteasca Albă 2017
Fautor Winery Fume Blanc Sauvignon Blanc 2016
Fautor Winery Late Harvest Rhein Riesling 2016
Fautor Winery Traminer 2016
Asconi Winery Cabernet Sauvignon 2018
Vinăria din Vale 7 Coline  
Maurt Aurelius Wine Cabernet-Merlot 2015
Maurt Pastoral Licoros 2017
Vinăria Bostavan Black Doktor 2017
Fautor Winery Aurore Rară Neagră 2016
Chateau Vartely Taraboste Pinot Noir 2016
Fautor Winery Illustro Cabernet Sauvignon Blanc-Merlot 2015
Fautor Winery Negre Feteasca Neagră &  Rară Neagră 2017
Fautor Winery Aurore Syrah & Cabernet Sauvignon 2016
Fautor Winery Aurore Feteasca Neagră&Tempranillo 2016
Asconi Winery Feteasca Neagră 2016
Vinăria Winery Freedom Blend 2017
SC „Tomai-Vinex” SA Merlot 2009
SC „Tomai-Vinex” SA Negru de Tomai 2009
Doina Vin Artitude 2017
SC „Tomai-Vinex” SA Reserve Cabernet 2009
Vinăria Bostavan Cabernet Sauvignon 2016

 

Medalia Champion Silver

Denumirea vinăriei Denumirea vinului Anul de producție
SC Nis-Struguras SRL Aurvin Moscato 2017

 

Medalii de Argint

Denumirea vinăriei Denumirea vinului Anul de producție
Chateau Cojușna -Migdal-P Sauvignon Blanc 2018
Fautor Winery Illustro Chardonnay&Sauvignon Blanc&Rhein Riesling 2016
Radacini Wines Ampre „Viorica, Riesling&Chardonnay” 2018
Vinăria Bostavan Daos Tresure Chardonnay 2016
Chateau Cojușna -Migdal-P Merlot 2017
Bravo Wine SRL – Timbrus Polifonia Note #2 2016

La începutul lunii mai, Vinul Moldovei s-a remarcat și la Concours Mondial de Bruxelles – un eveniment cheie pentru lumea vinului. Țara noastră a câștigat 36 de medalii, dintre care 1 Grand Gold, 10  de Aur și 25 de Argint, după ce în concurs au fost înscrise 143 de mostre de vinuri provenite de la 30 de vinificatori. Astfel, vinul „Taraboste Roșu” de la Chateau Vartely a câștigat medalia Grand Gold. La cea de-a 26-a ediție a Concours Mondial de Bruxelles au fost înscrise peste 9000 de vinuri provenite din 46 de țări din întreaga lume, care au fost apreciate de 350 de jurați proveniți din 50 de state. Iar somerlierul Mihai Druță, reprezentant al Moldovei a fost desemnat printre primii cei mai buni cinci jurați ai concursului.

 

Preluat de la: diez.md