Pentru că sărbătorile de iarnă se apropie cu pași grăbiți, am pregătit pentru tine o listă de filme #atmosferice, pe care le poți privi în această perioadă. În esență, acest gen de filme nu sunt, neapărat, niște capodopere cinematografice, însă ne oferă clipe frumoase și relaxante petrecute alături de familie sau de prieteni, cel puțin când vremea de afară este mult prea friguroasă pentru a ieși din casă.

Iată 10 filme pozitive, care au un final fericit. Iar pentru ca alegerea să fie mai ușoară, am anexat și trailer-urile acestora.

#1. Un băiat numit Crăciun (2021)


Sursă foto: techcafe.ro

Unul dintre cele mai bune filme de Crăciun văzute vreodată, acesta urmărește povestea unui băiețel simplu, Nikolas (Henry Lawfull), care pornește într-o aventură fascinantă și magică din dorința de a-l căuta pe tatăl său, aflat într-o misiune nemaiîntâlnită: aceea de a descoperi sătucul secret al elfilor, o așezare legendară numită Elfhelm. În aventura sa, Nikolas nu este singur, ci îi are alături pe șoricelul său de companie, foarte loial, și un ren încăpățânat pe nume Blitzen.

În această poveste, Nikolas nu doar că se descoperă pe sine, însă descoperă și o lume magică plină de creaturi bizare, dar și periculoase, comice, dar și tragice, iar la capătul ei va afla că nimic, dar absolut nimic nu este imposibil atât timp cât ai speranță și un strop de nebunie.

#2. Klaus: poștașul și păpușarul (2019)


Sursă foto: techcafe.ro

O comedie animată de Crăciun, regizată de către Sergio Pablos, unul dintre creatorii seriei de filme Despicable Me, cu Will Sasso și Joan Cusack. Jesper, al cărui rol este interpretat de către Jason Schwartzman, nu prea are rezultate nemaipomenite în cadrul academiei poștale. Înainte de toate, acest lucru se datorează locului în care trăiește: o insulă înghețată bocnă de deasupra Cercului Arctic.

Viața lui se schimbă când îl întâlnește pe Klaus, interpretat de către J.K. Simmons, unul dintre acei singuratici misterioși, care se ocupă de tâmplărie și locuiește într-o cabană plină de creații proprii – jucării, mașinuțe și altele de acest gen. În scurt timp, își dă seama că prietenia lor nu se limitează doar la ei doi, ci are puterea de a aduce bucuria și speranța de care toți locuitorii din Smeerensburg aveau atât de multă nevoie.

#3. Un schimb regal (2018)


Sursă foto: tvinsider.com

Este un film american de comedie romantică de Crăciun din 2018, regizat de Mike Rohl, după un scenariu de Robin Bernheim și Megan Metzger. O patisieră modestă din Chicago și o viitoare prințesă descoperă că seamănă ca două gemene și fac un plan de schimbare a rolurilor cu ocazia Crăciunului. Stacy și Margaret se învață rapid reciproc despre viața și comportamentul lor pentru a minimiza suspiciunea și se despart. Stacy se adaptează rapid la viața de curte și începe să se îndrăgostească de Prințul Edward, în timp ce Margaret se îndrăgostește de Kevin și își dă seama că îi place să trăiască o viață normală. În ciuda acestui fapt, fiecare trebuie să revină la locul său, conform planului.

Filmul este prima parte din trilogia „Prințesa Switch”, fiind urmat de „Un schimb regal 2”, care a avut premiera pe 19 noiembrie 2020, și „Un schimb regal 3”, care a avut premiera pe 18 noiembrie 2021.

#4. Totul va fi bine Crăciunul care vine (2020)


Sursă foto: netflix.com

Este un film brazilian de comedie, regizat de Roberto Santucci și Leandro Hassum. În rolurile principale sunt Elisa Pinheiro și Danielle Winits.

Un bărbat pe nume Jorge, care s-a născut de Crăciun și urăște sărbătoarea dată, a rămas prins într-o buclă a timpului. Familistul trăiește încontinuu această zi și primește lecții prețioase despre ce e important în viață, într-un final trezindu-se cu noi decizii importante.

#5. Expresul polar (2004)


Sursă foto: techcafe.ro

În ajunul Crăciunului, un băiețel pornește într-o aventură magică spre Polul Nord, urcându-se în trenul așa-numit „Polar Express”. Destinația? Casa lui Moș Crăciun. Momentul? Niciunul mai potrivit decât noaptea de ajun. În timpul călătoriei, acesta nu doar că se descoperă pe sine și își acceptă natura interioară, ci descoperă și ce înseamnă prietenia, curajul, și care este, de fapt, adevăratul spirit al Crăciunului.

Pentru cei care cred că minunile încă sunt posibile, acestea chiar nu se vor sfârși niciodată. Unul dintre acele filme de Crăciun pe care îl poți revedea din nou și din nou cu aceeași plăcere și același entuziasm.

#6. Iubiți de sărbători (2020)


Sursă foto: techcafe.ro

Cu Emma Roberts (Sloane) și Luke Bracey (Jackson), această comedie de Crăciun nu doar că îți va stârni hohote de râs, dar și te va vrăji de la bun început. Când se întâlnesc într-un mod neașteptat, Jackson sătul până peste cap de rateurile pe care le-a avut de-a lungul timpului cu întâlnirile eșuate, iar Sloane de familia ei băgăcioasă, cei doi decid să pună la cale „un aranjament” – vor forma un cuplu doar pe perioada sărbătorilor, pentru a face, cât de cât, viața puțin mai tolerabilă. Încet, în timp ce își bat joc de clișeele romantismului, relația acestora se transformă, fără voia lor, în ceva mult mai profund și serios.

#7. Cronicile Crăciunului (2018)


Sursă foto: techcafe.ro

Doi frați din Lowell, Massachusetts, Kate și Teddy, sunt destul de sceptici privitor la adevărata existență a lui Moș Crăciun. Așadar, au planul să-i întindă o capcană în ajunul acestei sărbători și să-l filmeze. Dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată și, astfel, cei doi ajung fix pe sania lui Moș Crăciun. Drept urmare, călătoria se transformă într-o cursă cu peripeții, printre care se numără o aterizare forțată în Chicago, cu renii alunecând pe pistă, dar și o pălărie (bineînțeles, magică). Oare va reuși Moșul să ajungă la ceilalți copii?

#8. Un miracol de Crăciun pentru Daisy (2021)


Sursă foto: netflix.com

Un alt film de Crăciun foarte interesant, care ne-a plăcut foarte mult este „Un miracol de Crăciun pentru Daisy”. Whitney (Wagner) deține Marietta Designs, o firmă de design interior pe care o conduce împreună cu prietenul ei Andi (Tegan Moss). Astfel, îi apare în cale o potențială oportunitate de muncă – reproiectarea completă a unei case de referință până în Ajunul Crăciunului.

În ciuda provocării, Whitney și Andi se angajează, apoi descoperă că noul proprietar al casei este fostul iubit al lui Whitney, Connor (Bateman), care s-a mutat în oraș din Los Angeles împreună cu fiica sa, Daisy (Rubi Tupper). Connor nu avea nicio intenție să devină un bărbat de familie, dar când fiica lui a rămas orfană, el s-a angajat să devină un tată singur devotat. Mai mult decât orice, Daisy își dorește ca o mamă să completeze familia perfectă și nicio perspectivă nu este la fel de perfectă ca Whitney. O dorință aproape imposibil de realizat, dar Crăciunul este vremea miracolelor.

#9. Crăciun cu scântei (2004)


Sursă foto: techcafe.ro

Steve Finch este un om al tradițiilor, care respectă cu fidelitate ce a stabilit, de-a lungul anilor, cu familia sa și membrii orășelului în care trăiește. Drept urmare, el are un program de activități pentru toți: începând cu prima zi de iarnă, este consultantul neoficial al orașului Cloverdale pentru tot ceea ce ține de Crăciun. În timpul sezonului, familia Hall se mută în casa de peste drum și decorează casa astfel, încât aceasta să poată fi văzută din spațiu. Astfel, el va deveni noul om de bază al orașului Cloverdale în preajma sărbătorilor de iarnă. Pentru Finch, acest lucru înseamnă război.

#10. Goana după cadou (1996)


Sursă foto: techcafe.ro

Deși destul de vechi, este unul dintre acele filme de Crăciun pe care, sincer, nu ai cum să nu le revezi în fiecare an. Howard Langston (Arnold Schwarzenegger) vinde saltele și este, pe bună dreptate, mereu ocupat la locul de muncă, iar Jamie (Jake Lloyd), fiul său, îl consideră o adevărată dezamăgire, mai ales după ce ratează demonstrația lui de karate.

Howard încearcă din răsputeri să găsească o modalitate de a se revanșa, iar băiatul spune că tot ce vrea de Crăciun este o figurină Turbo Man. Din nefericire, este Ajunul, așa că toate magazinele sunt sold out, iar Howard este nevoit să călătorească prin tot orașul pentru a găsi jucăria mult dorită de fiul său.

Reporteră stagiară: Cristina Plataș

Preluat de la: diez.md