Am selectat șapte filme, capabile să vă schimbe psihologia, sau cel puțin să vă provoace mai multe întrebări, la care nu au fost găsite răspunsuri nici până astăzi. Iată care sunt recomadările: 

Stalker

Stalker, cel mai bun film al tuturor timpurilor,  oferă o explorare a condiţiei umane, în cheie SF, pornind de la un mare roman science-fiction. Superlativ pe toate nivelurile, „Stalker” se impune mai ales prin nucleul ideatic al misterioasei Zone, cu camera dorinţelor care… nu se împlinesc niciodată – căci cum am putea şti ce ne dorim, când nici măcar nu ştim cine suntem cu adevărat…?

Soylent Green

SF-ul distopic oferă o viziune a viitorului nu prea îndepărtat în care hrana a devenit un lux din pricina distrugerii resurselor naturale. Criza alimentară e rezolvată prin „reciclarea cadavrelor omeneşti”.

Fahrenheit 451

Tot din sfera scenariilor distopice se reţine societatea totalitară postulată de Ray Bradbury în care orice expresie mediatică prin cuvânt scris e interzisă, iar cărţile, ca atare, sunt incinerate de… pompieri – în tulburătoarea viziune filmică a lui François Truffaut: „Fahrenheit 451”, din 1966.

Solaris

„Solyaris” (după romanul lui Stanislaw Lem) dezvoltă ideea unei „planete inteligente” care, încercând să stabilească o cale de comunicare cu astronauţii pământeni ce-o observă, le personifică material obsesiile subconştientului – de unde se dezvoltă o idee fără egal: cât de „umană” se poate considera o asemenea copie fidelă a unei persoane reale? Cât de „uman” este umanul în general, aşa cum îl concepem?

Portretul lui Dorian Grey

Dorian Grey e un tânăr aristocrat londonez care şi-ar vinde sufletul pentru a rămâne tânăr şi frumos – şi, într-un fel, face asta. în timp ce toate silniciile i se transferă în portretul „lui Dorian Gray” – nemuritorul roman al lui Oscar Wilde, ecranizat în repetate rânduri (cea mai reuşită părând să fie viziunea lui Albert Lewin, din 1945).

Ex Machina

Nu puţine sunt întrebările filozofice ridicate de filmul lui Alex Garland şi nu puţine sunt semnalele de alarmă cu privire la un viitor apropiat, când androizii se vor putea mişca liber printre oameni, fără ca cineva să facă diferenţa. Este un viitor neliniştitor, pe care Ex Machina îl înfăţişează la perfecţie, discutând despre ce înseamnă să fii uman.

Matrix

Filmul oferă o perspectivă distopică despre ce ar putea să fie o lume în care oamenii ajung să fie controlaţi de roboţi. Personajelor care află adevărul li se oferă o posibilitate – să aleagă între pastila roşie, conştientizarea durerosului adevăr şi pastila albastră, ce oferă iluzia. Metarealitatea e în acest film cea care conţine adevărul, realitatea curentă a personajelor din film este o minciună. Unul din lucrurile la care putem reflecta este şi că există ceva în plus faţă de realitatea aceasta palpabilă. Trebuie doar să avem mintea deschisă pentru acel ceva. Mai mult, să nu acceptăm/credem aprioric tot ce ni se spune, scrie eva.ro.