Coaja oului a început să se crape cu câteva zile înaintea celebrului meci de fotbal american și de Super Bowl a fost dezvăluit faptul că oul s-a crăpat din cauza presiunii pe care a simțit-o după ce a devenit viral și „cum i-a fost afectată sănătatea mentală”. Prin urmare, este vorba de o reclamă pentru organizația nonprofit Mental Health America care îi îndeamnă pe toate persoanele ce au probleme să apeleze la organizație.
Echipa din spatele oului a refuzat să vorbească despre sumele de bani oferite de diferite branduri după ce oul a atins maximul de popularitate. Până la urmă cei din spatele viralului au fost plătiți de Hulu, reclama fiind difuzată în timpul Super Bowl-ului cu numele Hulu atașat. Tot ce se știe este că costul unui spot de anunț de 30 de secunde în timpul Super Bowl în acest an a fost de 5,25 milioane de dolari.
#Cine sunt creatorii paginii de Instagram a celebrului ou
Omul responsabil este Chris Godfrey, un tânăr de 29 e ani ce lucrează la agenția de publicitate The & Partnership din Londra. A aflat de fotografia lui Kylie Jenner și că era cea mai apreciată de pe Instagram și s-a gândit dacă nu cumva „ceva universal ca un simplu ou ar putea depăși acel record”, scrie playtech.ro.
În doar nouă zile a reușit, iar acum acea fotografie cu acel ou a obținut peste 50 de milioane de aprecieri. Fotografia lui Kylie Jenner aproape ajunge la 19 milioane.
De la apariția imaginii pe internet s-a speculat foarte mult în legătură cu originea acelui cont și acelei postări. Unii au considerat că influencerii de pe platformă au fost plătiți să distribuie mai departe, alții și-au asumat reușita și așa mai departe.
Godfrey spune că acea creștere a fost „complet organică”. Nicio persoană nu a ajutat la creșterea popularității imaginii și niciun grup de conturi nu l-au exploatat. El consideră că tânăra generație a ajutat ca oul să devină faimos.
Preluat de la: diez.md