20171114_ross128b_f840-580x356.jpg
O exoplanetă care ar putea oferi condiții propice vieții a fost descoperită de o echipă de astronomi francezi la o distanță de 11 ani lumină de Pământ. Descoperirea cercetătorilor de la Institutul de Planetologie și Astrofizică din Grenoble a fost anunțată într-un material care urmează să fie publicat în Astronomy & Astrophysics, scrie Hotnews.ro

Pentru găsirea ei, oamenii de știință au analizat date strânse în decurs de 10 ani de High Accuracy Radial Velocity Planet Searcher amplasat în Chile, dar și informații publicate în studii realizate pe termen lung. Numită Ross 128 b, după steaua ei descoperită în 1926 de Frank Elmore Ross, aflată în apropierea Caii Lactee, exoplanetă completează un ciclu de rotație în aproximativ zece zile, aflându-se de aproximativ 20 de ori mai aproape de ea decât este Pământul față de Soare. În plus, potrivit analizei, steaua Ross 128 va ajunge ca în 79.000 de ani să devină cea mai apropiată Pământului.

Exoplaneta este de aproximativ trei ori mai mare decât Pământul. Temperatura pe Ross 128 b este, potrivit cercetătorilor, cuprinsă între -60 și 20 de grade Celsius. Aceasta ar putea oferi condiții mult mai potrivite vieții față de Proxima b, care se află la 4 ani lumina de Pământ.

Cercetătorii nu au certitudinea că Ross 128 b ar putea avea apa pe suprafața ei, însă o vor studia în continuare pentru a căuta indicii de viață. Aceste dovezi vor putea fi găsite de Extremely Large Telescope (ELT) pe care îl construiește ESO (European Southern Observatory) în Chile și care va fi inaugurat în 2024.

Preluat de la: diez.md