Festivalului de tineret „Generația Viitorului” se desfășoară în premieră și este organizat sub egida președintelui Republicii Moldova. La concert evoluează artiști ruși, români, dar și autohtoni, precum: trupa „A’Studio”, „Градусы“, „SunStroke Project”, Elena Temnikova, Randi, Mot și DJ.MEG.
În contextul concertului, autoritățile au anunțat restricții de circulație pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
În cadrul aceluiași festival, Dodon a oferit astăzi diplome de onoare pentru 100 de elevi absolvenți din întreaga țară. Totuși, Valeria, Mihaela, Marina și Sorina sunt doar patru dintre elevele cu care echipa #diez a discutat și care au confirmat faptul că nu au acceptat invitația președintelui pentru a primi diploma de onoare.
Preluat de la: diez.md