intro-Cum-micșorezi-consumul-de-memorie-din-Chrome-1170x640.jpg
Consumul de memorie din Chrome reprezintă o problemă majoră pentru orice internaut. Din fericire, există câteva trucuri pentru a o remedia.

Aproape că nici nu contează configurația hardware pe care o ai. Deși cei de la Google au făcut eforturi semnificative pentru a optimiza cel mai popular browser de internet, în continuare te lasă fără memorie RAM. Parțial, suntem și noi responsabili pentru faptul că deschidem zeci de taburi și uităm de ele, dar trebuie să existe o soluție mai eficientă pentru a le manageria. Un browser mai deștept ar trebui să suspende în mod dinamic paginile cu care nu ai mai interacționat de câteva ore sau chiar și de câteva zile.

Realist vorbind, este puțin probabil să renunți la Google Chrome doar pentru că simți cum îți risipește resursele hardware. Suntem atât de dependenți de browserul Google încât am prefera să mai cumpărăm niște memorie RAM decât să apelăm la Edge, Safari sau Firefox. Există însă o soluție mai bună la această problemă, iar aceea implică instalarea unei extensii.

Sunt mai multe extensii care pretind că te ajută să remediezi situația neplăcută cu consumul de memorie din Chrome. În cazul de față am optat pentru OneTab. Instrumentul software poate fi descărcat gratuit din Chrome WebStore. Mecanismul din spatele extensiei este cât se poate de simplu. Cu un click îți transformă toate taburile deschise dintr-o sesiune de navigare într-o listă pe care o poți restaura cu ușurință, parțial sau integral, scrie playtech.ro.

După instalare, în dreapta sus în Chrome vei avea un buton nou similar cu o pâlnie albastră. Faci click pe el și vei întâmpina o fereastră precum cea de mai jos după ce, în prealabil, ți-au fost închise toate taburile din browser. Cu un click pe oricare dintre link-uri, respectiva adresă web îți va fi deschisă într-un tab nou. Dacă apeși pe Restore all deasupra listei de linkuri, toate linkurile vor fi deschise în ferestre separate.

Cum-micșorezi-consumul-de-memorie-din-Chrome

Preluat de la: diez.md