Aflați și ei în izolare la domicilii, protagoniștii serii au venit cu glume ce ironizează viața de familie în carantină, politicienii-vedete de la noi, dar și problemele care au apărut odată cu autoizolarea.
Pavel Sîrbu, Civirjic Ivan, Alexandru Mîțu, Iuhtimovschi Eugen, Dumitru Roman alias Baton și Radu Grecu, luptători ai cauzei invocate mai sus, au reușit să „semene” câteva zeci de glume pipărate și să culeagă „ropote de aplauze, aprecieri și comentarii” virtuale.
Evenimentul poate fi urmărit mai jos.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) și iTicket, în colaborare cu Fundația Regina Pacis și Inițiativa Împreună Împotrivă COVID-19/Инициатива Вместе Против COVID-19. Prin intermediul campaniei #210. Comunitatea Contează!, persoanele dezavantajate primesc zilnic câte un prânz cald la domiciliu. Până în prezent, din donațiile persoanelor fizice a fost acumulată suma de 43.890 lei, echivalentul a 1463 de prânzuri calde, livrate timp de o săptămână, pentru 209 persoane vulnerabile.
„Zilnic suntem prinși în probleme și sarcini cotidiane, iar în toată această goană, uităm de cei din jur.În timpul desfășurării campaniei #210. Comunitatea Conteazăne-a venit ideea unui eveniment de Stand-Up Comedy. Asta ne-ar fi ajutat să îi scoatem pe internauți din rutina autoizolării, să le oferim o ședință de terapie prin râs, dar și să le amintim, prin mesajul acestui eveniment, de nevoile celor din jur. Din banii adunați în urma LIVE-ului, încă aproximativ 30 de personae urmează să primească prânzuri calde direct la domiciliu, în decursul uneisăptămâni”, au transmis organizatorii spectacolului.
Inițiativa vine în susținerea directă a două categorii de persoane: persoanele în etate și vulnerabile, care nu-și pot părăsi locuințele pentru a cumpăra produse alimentare, dar și muncitorilor din sectorul HoReCA care, astfel, sunt remunerați pentru munca pe care o depun. Prețul unul meniu zilnic este de aproximativ 30 de lei și este format din felul I, felul II și salată.
Donațiile pentru cauza evenimentului pot fi efectuate și în continuare pe platforma iTicket.
Preluat de la: diez.md