Vsevolod-Cernei.jpg
Scriitorul și publicistul, Vsevolod Cernei lansează pe YouToube o emisiune despre frumusețile și arsenalul lingvistic a limbii române, proiect intitulat „de la A la Z”. 

„De la A la Z, de la alfa la omega, de la început până la sfârșit, de la un capăt la altul sau… de la ouă până la mere – toate aceste expresii sunt sinonimice. Toate bune și frumoase, dar ce legătură au ouăle și merele cu începutul și sfârșitul?”, acesta este subiectul primului episod realizat de Vsevolod Cernei.

Expresia „de la ouă până la mere” se explică în felul următor: în Roma antică, prânzul începea cu ouăle și se termina cu merele, care erau considerate desert, de aici și apare zicala, adică „de la început până la sfârșit”.

„Să ne aventurăm într-o călătorie de la A la Z ca să ne descurcăm cu proveniența și înțelesul cuvintelor și expresiilor celebre străine încetățenite la noi”, îndeamnă publicistul.

În cel de-al doilea episod, subiectul este axat pe litera „A”.

„De fapt, însă, litera A are foarte multe sensuri și întrebuințări și uneori chiar se pot comite erori scriind-o într-un context sau altul”, spune autorul proiectului.

Despre „prevestirile” și alte detalii curioase despre litera „A” aflați în videoul de mai jos.

Preluat de la: diez.md