1539172875188.jpg

Turiștii care vor vizita Insulele Siliman nu vor mai putea înnopta acolo, dat fiind faptul că a fost interzisă cazarea pe timp de noapte. Noua regulă vine ca o metodă de a rezolva problema de mediu, cauzată de turismul de masă.

Astfel, excursiile în această destinație nu vor dura mai mult de o zi, lucru care încă este permis. Localizate la 80 de kilometri nord-vest de Phuket, insulele sunt renumite pentru coralii şi fauna marină. Cu toate acestea, ele au avut de suferit în ultimii ani pe măsură ce turismul s-a intensificat, ceea ce a și condus la intreprinderea acestor măsuri de precauție.

În luna iulie a fost închis și faimosului Golf Maya de pe insula sudică Koh Phi Phi. Plaja acestuia a devenit celebră după filmul hollywoodian „The Beach” (2000), unde rolul principal era interpretat de Leonardo Di Caprio. Destinația era vizitată zilnic de 5000 de turişti – un număr dublu faţă de cel pe care îl putea găzdui plaja.

Departamentul pentru Parcuri Naţionale, Conservarea şi Natură Sălbatică din Thailanda a decis la sfârșitul lunii septembrie să închidă Golful pentru un termen nedeterminat, pentru ca coralii din zonă să se refacă complet. Planul iniţial de a închide Golful Maya timp de patru luni a fost anulat deoarece daunele aduse coloniilor de corali au rămas extinse.

Industria turismului din Thailanda, care contribuie cu peste 20% la PIB, s-a confruntat cu o creştere constantă a numărului de turişti, de la 32 de milioane de vizitatori în 2016 la 35 de milioane în 2017 şi la aproximativ 38 de milioane estimaţi în acest an, transmite agerpres.ro.

Preluat de la: zugo.md