Avion.jpg

Compania aeriană Air Moldova informează într-o postare publicată pe Facebook despre anularea tuturor zborurilor planificate din 21 aprilie până la 25 aprilie 2023. Motivul invocat de către compania aeriană pentru anularea curselor este deficitul de resurse financiare necesare pentru activitatea instituției.

UPDATE: Compania aeriană a publicat o postare pe Facebook prin care anunță că va reuși să salveze o parte din zborurile anulate anterior.

În acest context, vor fi operate următoarele zboruri:
# duminică, 23 aprilie, va fi operat zborul Chișinău – Bologna – Chișinău;
# luni, 24 aprilie, va fi operat zborul Chișinău – Tbilisi – Chișinău;
# marți, 25 aprilie, va fi operat zborul Chișinău – Verona – Chișinău.

Săptămâna viitoare, administrația companiei Air Moldova va negocia cu potențialii investitori un plan de acțiuni, pentru a depăși dificultățile companiei.

Reprezentanții Air Moldova menționează că toți pasagerii vor primi rambursarea banilor pentru biletele procurate. În cazul procurării biletelor online, Air Moldova îndeamnă pasagerii să expedieze solicitarea la următoarea adresă: [email protected]

„Din păcate constatăm că, tot efortul și acțiunile întreprinse de echipa Air Moldova pentru a gestiona situația în care se află compania, la moment nu au dat rezultate”, se arată în postarea publicată pe Facebook de compania aeriană.


Angajații companiei aeriene Air Moldova au lansat o petiție către președinta țării, Maia Sandu, solicitând ca ea să intervină în situația critică financiară a companiei. În caz contrar, angajații companiei aeriene spun că Air Moldova va intra în faliment în mai puțin de câteva zile.

Preluat de la: diez.md