1_Wt8jomLb-Fskbw8DgVv8hw.jpeg
În 2020, 160 de milioane de copii munceau în întreaga lume, iar jumătate dintre ei erau puși la munci periculoase, arată Uniunea Europeană care se angajează ca până în 2025 să pună capăt exploatării copiilor prin muncă.

„În timp ce luptăm împotriva pandemiei, trebuie să intensificăm eforturile ca drepturile copiilor să nu se restrângă”, arată UE într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei contra Exploatării prin Muncă a Copiilor, potrivit Digi24.

„Copiii sunt primii care au de suferit din cauza sărăciei, a excluderii, a inegalităților și a conflictelor, așa că este vital ca țările să fie ajutate să își consolideze și să își extindă programele de protecție socială, să garanteze accesul la educație continuă și intensifice controalele pe piața muncii. În timp ce luptăm împotriva pandemiei, trebuie să intensificăm eforturile ca drepturile copiilor să nu se restrângă, iar această strategie trebuie să fie în centrul politicilor privind recuperarea post-COVID”, arată UE.

În 2020, stastisticile arată că 160 de milioane de copii munceau, iar 79 de milioane dintre aceștia făceau munci periculoase, arată UE, care subliniază că situația există încă, în ciuda progreselor la nivel global din ultimii ani pentru eliminarea acestei situații.

Uniunea subliniază că milioane de copii riscă, din cauza pandemiei și a consecințelor crizei economice, să rămână angrenați în muncă, numărul lor fiind în creștere.

Abordarea Uniunea Europeană este în sensul de toleranță zero față de exploatarea prin muncă a copiilor, iar strategia vizează consolidarea legislației și intensificarea controalelor efectuate de inspectorii de muncă. Totodată, protecția copiilor joacă un rol-cheie în noua strategie a UE privind combaterea traficului de ființe umane 2021-2025 , deoarece victimele exploatării prin muncă sunt copii care sunt și victime ale traficului de persoane.

UE amintește de cazurile de copii care muncesc în confecții, pescuit și agricultură și de programul prin care 4 000 de copii din Burkina Faso și Mali au fost scoși de la muncă forțată și reintegrați în sistemul de educație.

Exploatarea copiilor prin muncă se poate face prin cooperare, dialog politic, politici sociale, umanitare și comerciale adecvate, arată UE, care subliniază că în special în timpul crizelor umanitare, protecția socială crescută și educația sunt factori cheie care duc la reducerea acestui fenomen de exploatare a copiilor. De aceea, sunt necesare măsuri de sprijin social și economic pentru familiile acestora, pentru a le ajuta să iasă din sărăcie și pentru ca accesul la educație să fie asigurat.

Un raport comun al OIM (Organizația Internațională a Muncii) şi UNICEF estimează că, la începutul anului 2020, 160 de milioane de copii erau obligaţi să muncească, cu 8,4 milioane mai mult decât în urmă cu patru ani. Raportul, publicat la fiecare patru ani, arată că jumătate din numărul copiilor care muncesc au vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.

Preluat de la: diez.md