Design-fara-titlu-5.jpg
Un motan celebru din Ucraina a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Stefania. Tinerii însurăței s-au cunoscut vara trecută în Lviv, când Stepan se întorcea din Franța, unde făcuse caritate pentru a ajuta animalele din Ucraina.

Felinele și-au înregistrat căsătoria la întreprinderea municipală numită „Oraș fericit”. La ceremonie, Stepan a purtat o cravată neagră, iar Stefania a ales o fundiță albă, tradițională pentru mirese.


Sursă: Instagram/@loveyoustepan

„Nu vă rețineți emoțiile, iubiți-vă, viața este una! Stefania, te iubesc!”, „a declarat” Stepan pe contul său de Instagram.

Patrupezii au primit și un certificat de căsătorie. Se precizează că Stefania este cetățeancă franceză și are doar un an, iar mirele este cu mult mai în vârstă, având deja 13 ani.

Tinerii însurăței sunt destul de populari pe rețelele sociale, Stefania având 80 000 de abonați, iar Stepan – peste un milion. Motanul Stepan trăiește în orașul Harkiv. La începutul lunii martie, împreună cu stăpânii săi, a plecat în Franța, unde a făcut caritate pentru a ajuta animalele din Ucraina.


Sursă: Instagram/@loveyoustepan

Stepan mai este cunoscut și pentru faptul că, în 2021, casa de modă Valentino i-a comandat o reclamă. În anul 2022, Stepan a primit prestigiosul premiu World Influencers and Bloggers Awards (WIBA), iar în 2023, Stepan a apărut pe coperta revistei Times Monaco.

Preluat de la: diez.md