Incidentul a avut loc pe 2 martie, în jurul orei 11.40, la o sucursală din Garbsen, Germania. Copilul s-ar fi strecurat în bancă, având o căciuliță cu coarne de ren, o mască chirurgicală pe față și trăgând după el un troler de culoare neagră în care ar fi pretins că ar avea un obiect exploziv, cel puțin așa spune ziarul german Bild.

Copilul s-ar fi prezentat la un ghișeu și ar fi înmânat unui funcționar un bilet prin care a cerut numerar, amenințând că altfel s-ar întâmpla ceva cu valiza. Micul infractor nu a așteptat răspunsul și a ieșit din sediul băncii fără bani, lăsând în interior trolerul suspect.

Angajații băncii au luat în serios amenințarea și au evacuat sediul, chemând poliția. După sosirea poliției, specialiștii nu au găsit obiecte periculoase în valiza lăsată de minor.

Poliția nu a putut să identifice sexul micului infractor sau infractoare. Organele competente au vizitat și o școală primară din apropierea băncii unde n-au găsit suspecții.

Acesta a fost descris ca fiind „un copil de nouă până la zece ani, de aproximativ 1,2 metri înălțime, cu ten închis. Minor avea o căciuliță coarne de ren și era îmbrăcat complet în negru: geacă cu glugă, pantaloni, pantofi și mănuși cu benzi reflectorizante”.

Anchetatorii suspectează că în spatele tentativei de jaf ar fi stat persoane adulte și au folosit copilul în intențiile lor ilegale.

Preluat de la: diez.md