104994806_1634357883385506_1436846393369202705_o.jpg
Catastrofa nucleară de la Cernobîl din 1986 a fost precedată de o serie de alte accidente de mai mică amploare. Informația a fost desecretizată de autoritățile de la Kiev. Volumul în care apar aceste noi informaţii, intitulat „Dosarul KGB despre Cernobîl. De la construcţie până la accident”, a fost prezentat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) în colaborare cu Institutul memoriei naţionale al ţării.

Printre documentele incluse în acest volum figurează rapoarte cu privire la alte accidente produse înainte de aprilie 1986 şi transcrierea comunicărilor telefonice din noaptea de 26 aprilie. Volumul mai conţine informaţii despre începerea anchetei asupra catastrofei, precum şi date despre începutul construirii sarcofagului de protecţie deasupra reactorului avariat, transmite uinp.gov.ua.

Prezentarea volumului a avut loc în zona de excludere de lângă centrală, fiind difuzată online pe site-ul Institutului memoriei naţionale al Ucrainei.

Potrivit preşedintelui institutului, Anton Drobovici, materialele desecretizate, în limba ucraineană, oferă detalii suplimentare despre tragedia din 1986 şi dezvăluie premise care au anticipat catastrofa şi care au fost ascunse de autorităţile sovietice.

„Aceasta va permite umanităţii să-şi lărgească accesul la adevăr despre crimele unui regim totalitar şi să tragă învăţăminte corecte”, a menţionat Drobovici.

Volumul cu privire la Cernobîl cuprinde în total 229 de documente, dintre care multe sunt publicate pentru prima oară.

Chiar dacă este o zonă restricționată pentru oameni, ei pot vizita zona părăsită doar cu acceptarea prealabilă a persoanelor competente, care organizează excursii (ghizi) în acea regiune. V-ați gândit vreodată să vizitați orașul legendă, dar nu cunoașteți cât costă sau cum vă puteți înregistra pentru excursie? Echipa #diez a adunat toată informația necesară AICI.

Preluat de la: diez.md