pixel.png

Să recunoaştem: mulţi dintre noi pierdem ziua stând pe un scaun, la birou, cu ochii aţinţiţi în monitorul calculatorului, cu degetele pe tastatură şi picioarele nemişcate pentru ore în şir, până cel mai probabil simţim furnicături şi nevoia de a ne trosni încheieturile.

Din păcate, în ciuda acestor efecte neplăcute, majoritatea suntem legaţi de un calculator, de internet şi de tot ceea ce presupune mediul virtual, iar aceste activităţi zilnice ne pot expune unor boli mai mult sau mai puţin cunoscute.

Iată 10 astfel de afecţiuni care se află în strânsă legătură cu navigarea pe internet şi statul pe scaun pe o perioadă îndelungată în faţa calculatorului!

1. Sindromul de ochi uscat

Apare în urma privitului intens la monitor şi a clipitului rar. O soluţie ar fi folosirea picăturilor de ochi, dar şi clipitul mai des şi odihnirea ochilor pentru 2-3 minute, la un interval de jumătate de oră.

<!–

Formul de quiz

–>

2. Anxietate şi ipohondrie

Unii avem tendinţa de a ne interpreta, pe cont propriu, anumite semnale transmise de corp, cum ar fi durerile de exemplu, însă la fel de mulţi avem tendinţa de a fi prăpăstioşi, de a exagera, chiar dacă durerea nu este prea mare.

Cu atâtea informaţii pe internet despre “n” boli, linia între ipohondrie şi realitate este destul de fină. Mulţumită acestei inveţii minunate numită internet, un nas care curge se transformă peste noapte, la un simplu Google, în… polipi nazali.

3. Dureri de cap

Acestea pot fi de 3 feluri: cefalee (cauzată nu de stres, ci mai degrabă de înţepenirea gâtului sau ochilor şi care persistă de la 30 de minute până la o săptămână), dureri cronice de zi cu zi (care apar 15 zile sau mai mult pe lună, timp de cel puţin 3 luni) şi migrene (cauzate de stresul fizic şi emoţional, oboseală, variaţiile de temperatură şi excesul de cafea, tutun şi alcool).

4. Dureri de spate

Poziţia incorectă la birou poate duce la dureri crunte de spate, în special dacă greutatea depăşeşte limita normală, fumaezi şi nu prea obişnuieşti să faci mişcare. La câte ore petrecem pe Facebook, Twitter, Instagram şi alte reţele de socializare, plus că mai avem şi prostul obicei de a ronţăi tot timpul ceva…nu e de mirare că ne îngrăşăm văzând cu ochii şi spatele „ţipă” de durere şi cere câteva exerciţii de recuperare.

5. Tromboza venoasă

C​ine călătoreşte cu avionul probabil a observat acel mesaj de avertizare din cabină, care defineşte această afecţiune şi recomandă mişcarea picioarelor şi hidratarea corespunzătoare pe parcursul călătoriei. Tromboza venoasă este, în linii mari, o afecţiune a sângelui, care constă în formarea de cheaguri de sânge, care împiedică circulaţia sangvină şi blochează transportul de oxigen şi substanţe nutritive către organele vitale din organism.

6. Sindromul Munchhausen

Mediul virtual oferă condiţiile perfecte pentru a socializa, pentru a obţine suportul unor grupuri special create şi pentru a cere sfaturi. Însă ce-i prea mult strică şi unii oameni pot exagera cu această nevoie de atenţie. Unii chiar pretind a fi victime ale unui viol, ale bătăilor sau ale altor agresiuni, cu singurul scop de a fi băgaţi în seamă – un simptom frecvent întâlnit în sindromul Munchhausen.

7. Depresia Facebookiană

Potrivit unui articol recent din DailyMail, tinerele care petrec foarte mult timp pe Facebook sunt mai predispuse spre anxietate şi depresie, ca urmare a discuţiilor interminabile despre eşecul lor în relaţii şi modul în care arată.

8. Furia generaţiei internet

Ţi s-a întâmplat să intri într-o conversaţie virtuală cu o persoană şi la un moment dat aceasta să folosească CAPS LOCK în scriere? Ei bine, oamenii de ştiinţă cred că acestă metodă de exprimare scoate la iveală o stare de furie, stres şi chiar predispoziţie spre violenţă.

O astfel de stare de furie se manifestă în mediul virtual din ce în ce mai preganant iar acest lucru poate fi uşor sesizat doar la o simplă privire peste comentariile cititorilor unui articol mai mult sau mai puţin pe placul lor.

9. Afecţiuni ale membrelor superioare

Tensiunea musculară la nivelul gâtului, sindromul tunelului carpian, tendinita sau bursita sunt probleme cauzate în mare măsură de statul cu orele pe internet.

10. Dependenţa

Aceasta este o problemă atât de gravă încât în New York au fost chiar înfiinţate câteva clinici de reabilitare care au drept scop eliberarea de acest viciu modern – dependenţa de internet. Care, la urma urmei, este o dependenţă de… nimic. Doar simplul fapt de a bate în tastatură, de a sta pe chat cu prietenii şi de a face shopping online te poate transforma într-o persoană cu aceleaşi apucături precum ale unui dependent de droguri, cu singura diferenţă că efectele nefaste asupra sănătăţii se văd puţin mai târziu.

Preluat de la: csid.ro