# Tinerii, lucrătorii de tineret și organizațiile pot participa la Premiul Național pentru Tineret 2026.
# Concursul premiază zece categorii, inclusiv specialist, centru, organizație și voluntar activ.
# Dosarele complete se trimit electronic sau fizic până la 1 noiembrie 2026, ora 17:00.
Tinerii, lucrătorii de tineret și organizațiile care au contribuit la dezvoltarea sectorului de tineret din Republica Moldova, pot participa la concursul „Premiul Național pentru Tineret 2026”. Dosarele pot fi depuse până la 1 noiembrie.
Concursul include următoarele categorii de premiere:
# Cel mai activ specialist de tineret din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul I;
# Cel mai activ specialist de tineret din cadrul autorităților administrației publice locale de nivelul II;
# Cel mai activ Centru de tineret;
# Cea mai activă organizație de tineret;
# Cel mai activ lucrător de tineret;
# Cel mai activ Consiliu local al tinerilor;
# Cel mai activ Consiliu al elevilor din învățământul general;
# Cel mai activ Consiliu al elevilor din învățământul profesional-tehnic;
# Cea mai activă autoguvernanță studențească;
# Cel mai activ tânăr voluntar.
Dosarul de participare trebuie să conțină declarația de imparțialitate, formularul de aplicare, prezentarea politicii de tineret în localitate, CV-ul aplicantului, dar și alte documente necesare, prevăzute în regulament. Formularele de participare sunt:
# Declarația de imparțialitate – aici
# Formular de aplicare Categoria „Specialistul de tineret” – aici
# Politica de tineret în satul/comuna/oraşul/raionul/municipiul – aici
# Formular de prezentare a Centrului de tineret al anului – aici
# Formular de aplicare Categoria „Organizația de tineret” – aici
# Formular de aplicare Categoria „Lucrătorul de tineret” – aici
# Formular de aplicare Categoria „Consiliul local al tinerilor” – aici
# Formular de aplicare Categoria „Consiliul elevilor” – aici
# Formular de aplicare Categoria „Autoguvernanța studențească” – aici
# Formular de aplicare Categoria „Tânăr voluntar” – aici
# RAPORT privind realizarea/coordonarea programului/proiectului/activităţii – aici
Pentru a participa, candidații trebuie să completeze formularul corespunzător categoriei la care aplică. Aceștia pot aplica la mai multe categorii, însă pot câștiga un premiu la una singură.
Dosarele pot fi depuse până pe 1 noiembrie 2026, ora 17:00. Acestea trebuie să fie completate și semnate și pot fi transmise:
# în format electronic, la adresa: [email protected];
# în format fizic, la adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 169, Chișinău.
Regulamentul concursului, formularele de participare și lista documentelor necesare pentru fiecare categorie pot fi consultate aici.
În acest material poți vedea lista câștigătorilor ediției din anul 2025.
Preluat de la: diez.md

