jocuri-video.jpg
Tinerii și tinerele au acum, înainte de începerea unui nou an școlar, o nouă resursă instructivă și distractivă – Jocul Video Educațional e-TIC. Ideea-cheie a dezvoltatorilor și partenerilor acestui joc este de a încuraja comportamentele și alegerilor responsabile ale tinerilor și tinerelor în ceea ce privește mass-media prin crearea unui joc video educațional care contribuie la educația pentru media a generației tinere.

Elaborarea Jocului Video Educațional e-TIC este parte a proiectului „Sprijin pentru mass-media din Moldova și eforturi inovatoare de educație mediatică”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews în Moldova, ce are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, care oferă cetățenilor acces la o diversitate de perspective și reduce vulnerabilitatea sectorului mediatic la interesele politice și economice.

Jocul Video Educațional eTIC, creat de echipa de la „URMA ta”, poate fi accesat de pe Android, iOS și calculatoare personale și este bazat pe situații din viață și pe conținuturi ale cursului „Educație pentru media”.

Astfel tinerii și tinerele au oportunitatea de a cunoaște realități legate de media, de a se dezvolta, iar aceste cunoștințe și abilități îi pot ajuta să ia decizii informate, inclusiv la nivel de comportament, și să înțeleagă beneficiile și riscurile unei vieți în care media este tot mai prezentă și mai influentă în lumea de astăzi: bani versus credibilitate, popularitate versus responsabilitate etc.

Versiunea curentă a jocului e-TIC poate fi descărcată AICI.

Iar AICI este linkul de descărcare de pe Google Play.

Preluat de la: diez.md