1-21.jpg
Locuitorii capitalei Rusiei vor putea merge din nou la teatru începând din 1 august după o pauză de peste patru luni, au anunţat autorităţile locale miercuri, în contextul în care bilanţul infectărilor cu noul coronavirus a depăşit în Rusia pragul de 700.000 de cazuri. 

„Sălile de teatru moscovite vor putea să funcţioneze la 50 % din capacitate, a declarat consilierul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru cooperare culturală internaţională, Mihail Şvîdkoi, citat de agenţia de presă TASS. Mihail Şvîdkoi a adăugat că speră ca acest procent să devină mai mare în luna septembrie”, scrie Reuters.

Potrivit statisticilor oficiale, bilanţul naţional al infectărilor cu noul coronavirus a ajuns în Rusia la 700 792 de cazuri miercuri, iar această ţară ocupă locul al patrulea pe plan mondial după bilanţurile raportate de India, Brazilia şi Statele Unite – unde 10 667 de persoane au murit din cauza SARS-CoV-2.

Totuşi, după ce măsurile adoptate pentru a încetini răspândirea noului coronavirus au început să fie relaxate în luna mai, numărul cazurilor noi zilnice a urmat o curbă descendentă. Rusia a anunţat că 472 511 de persoane s-au vindecat de COVID-19.

„Anumite companii comerciale şi-au reluat activitatea în mai, după ce au rămas închise la nivel naţional pe întreaga durată a lunii aprilie, în timp ce la Moscova, epicentrul epidemiei de COVID-19 în Rusia, redeschiderea în etape a magazinelor, restaurantelor şi sălilor de sport a început în iunie”, transmite Agerpres. 

Miercuri, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de cuvânt de la Kremlin, a spus că situaţia din Rusia cauzată de noul coronavirus pare că se îndreaptă spre o ameliorare şi că această tendinţă stă la baza unor prognoze mai optimiste.

Preluat de la: diez.md