viata-sanatoasa.jpg

Populaţia globului este cu 10% mai deschisă spre a îmbrăţişa un stil de viaţă sănătos decât în urmă cu trei ani, potrivit unui studiu recent realizat de GfK, companie din Germania care se ocupă cu cercetarea de piaţă.

Subiecţii studiului au răspuns la mai multe întrebări referitoare la timpul acordat somnului, la alimentaţia sănătoasă, la exerciţiile fizice, folosirea produselor cosmetice sau timpul petrecut cu familia.

Care sunt activităţile practicate frecvent pentru o viaţă sănătoasă?

Când vine vorba de activităţile pe care oamenii le fac regulat pentru a-şi menţine sănătatea că, aproape două treimi din respondenţi au declarat că dorm suficient, mănâncă alimente sănătoase şi fac exerciţii fizice.
„Timpul de calitate” a făcut un pas înainte în percepţia oamenilor, considerând că şi acest lucru îi ţine sănătoşi fizic. Consumul de alimente adecvate, de asemenea, obţine mult mai multă atenţie decât în trecut”, reiese din concluziile sondajului.

Medicii sunt de părere că timpul petrecut cu familia ne ajută să ne relaxăm într-o zonă esenţială a existenţei nostre – cea a emoţiilor.  

Potrivit studiului cu privire la sănătatea fizică, populaţia este cu aproximativ 10% mai atentă la anumiţi factori care ţin de un stil de viaţă sănătos faţă de anul 2014.
Cele mai mari diferenţe se pot observa în consumul de alimente sănătoase – 65%, faţă de 58%, cât se înregistra în 2014. De asemenea, populaţia este cu şase procente mai dispusă să îşi petreaca timpul cu familia sau cu prietenii, iar cu 10% mai mulţi oameni, de la 24%, la 34%, se deconectează de la tehnologie .

Topul activităţilor practicate la nivel mondial în 2017

În rândul activităţilor normale pe care oamenii le practică regulat în scopul menţinerii unui fizic şi psihic cât mai bun, iată ce activităţi sunt considerate mai importante şi prin urmare mai des practicate la nivel mondial în 2017:

  • dorm suficient pentru a se odihni 65%
  • au o alimentaţie sănătoasă 65% (faţă de 58% în 2014)
  • fac mişcare / exerciţii fizice 64% (faţă de 59% în 2014)
  • petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie 62% (faţă de 56%)
  • folosesc produse de îngrijire, frumuseţe 46%
  • se deconectează de la tehnologie 34% (faţă de 24%)
  • ţin o dietă specifică 30% (faţă de 18%)
  • meditează sau folosesc tehnici de relaxare 25% (faţă de 18%)
  • folosesc remedii naturiste sau terapii alternative 23% (faţă de 15%)
  • apelează la chirurgia estetică sau la proceduri noninvazive de înfrumuseţare 10%

Există o conştientizare la nivel internaţional. Sunt multe variante de interpretare, de ce unii aleg mai mult sport, de ce alţii aleg să urmeze o dietă, iar alţii aleg să stea cu familia şi prietenii. În general, alegerea modalităţii de menţinere a sănătăţii e influenţată de percepţia personală, de educaţie.

Există zone ale lumii unde există o cultură a sportului şi alte culturi în ceea ce priveşte timpul petrecut cu cei dragi. Dacă cineva lucrează 10 ore pe zi şi îi mai rămân două ore libere pe care aleg să le petreacă cu cei dragi decât să facă sport, este o alegere firească pentru că omul acela nu mai are putere să mai facă acest lucru. Alegerile sunt influenţate de mulţi factori, nu neapărat de cei pe care îi dorim”, a explicat dr. Ştefan Costescu, medic specialist.

Şi în ceea ce ce priveşte exerciţiile fizice, se poate observa o creştere, chiar dacă este vorba de doar 5%. Astfel , dacă în 2014, 59% depuneau efort fizic, anul acesta s-a ajuns la un procent de 64%.

„Exerciţiul fizic ţine de o disponibilitate, dar de preferat în aer liber, oameni şi natură împrejur. Nu trebuie făcut la intensitate maximă, să ne împingem limitele. Sport nu însemană doar sala. Se poate merge cu bicicleta, se poate face jogging. Eu nu recomand mersul la sală. Atunci când alergi prin natură, iei contact direct cu natura, efectul de relaxare este mult mai mare, decât atunci când stai închis într-o cameră cu oameni, care transpiră în jurul tău, toată lumea se chinuie, fiecare este cu un biocâmp incărcat şi tensionat”, adăugat dr. Costescu.

Specialiştii pun mult accentul pe somn şi pe impotanţa lui, cu atât mai mult cu cât îl neglijăm fără a cunoaşte care sunt efectele negative ale lipsei odihnei.

Foarte important este somnul, dar somnul corect, adică, de la ora 21.00. Bioritmul uman este ca noi să dormim bine şi corect între 21.00 şi 3.00. Acestea sunt orele ideale. După ora 3 dimineaţa, somnul se superficializează şi omul începe să fie pregătit de activitate pe la 6 dimineaţa, cu un vârf de activitate în jur de 7-8 dimineaţă. 
Deci randamentul maxim al unui om este între 6 şi 9 dimineaţa. Poate nu ne culcăm la 9 sau 10, dar la 10.30 este bine să fim în pat cu o carte în mână, nu cu tableta. Somnul nu se poate înlocui, nu poţi înlocui somnul de la anumite ore cu somnul de la alt interval orar”, a declarat medicul specialist.

Top 5 ţări după tipul de activitate

Dorm suficient pentru a se odihni

  • 69% Argentina
  • 68% China
  • 68% Coreea de Sud
  • 68% Brazilia
  • 67% Olanda

Au o alimentaţie sănătoasă

  • 70% Spania
  • 70% Brazilia
  • 69% China
  • 69% Mexic
  • 69% Argentina

Fac mişcare / exerciţii fizice

  • 70% Olanda
  • 69% Brazilia
  • 69% Mexic
  • 68% China
  • 67% ARgentina

Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie

  • 73% Mexic
  • 71% Spania
  • 71% Argentina
  • 68% Brazilia
  • 68% Canada

Folosesc produse de îngrijire a pielii, de înfrumuseţare

  • 51% Rusia
  • 50% Germania
  • 50% Brazilia
  • 49% China
  • 49% Spania

Se deconectează de la tehnologie

  • 43% Mexic
  • 40% China
  • 38% Spania
  • 34% Brazilia

Ţin o dietă specifică

  • 38% China
  • 30% Mexic
  • 28% Spania
  • 28% Brazilia
  • 27% Argentina

Meditează sau folosesc tehnici de relaxare

  • 33% China
  • 27% Coreea de Sud
  • 26% Mexic
  • 26% Brazilia
  • 22% SUA

Folosesc remedii naturiste sau terapii alternative

  • 32% China
  • 23% Brazilia
  • 22% Mexic
  • 20% SUA
  • 19% Spania

Activităţile practicate în funcţie de vârstă

Conform studiului, în ceea ce priveşte activităţile pentru o viaţă sănătoasă, în funcţie de categoriile de vârstă, tinerii între 30 şi 39 de ani sunt cei mai activi din acest punct de vedere, dar  şi cei între 20 şi 29 de ani sunt mai deschişi spre factori sănătoşi. Chiar şi aşa, procentajele pe categorii de vârstă sunt apropiate, cu diferenţe de câteva procente.

Concret, în proporţie de 68-69%, respondenţii cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani spun că dorm suficient, mănâncă sănătos şi fac exerciţii. Chiar dacă sunt cu doar câteva procente mai jos, tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani sunt şi ei adepţii unui stil de viaţă sănătos. Astfel, 65% dintre ei au precizat că au un somn odihnitor, 67% preferă alimentele sănătoase, 66% fac exerciţii fizice şi 63% petrec timp alături de familie şi prieteni.

Ce activităţi practică majoritatea europenilor pentru sănătatea lor?

În Belgia

  • 64% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 64% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 64% Fac mişcare / exerciţii fizice
  • 64% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie

În Franţa

  • 64% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie
  • 63% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 61% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 60% Fac mişcare / exerciţii fizice

În Germania

  • 66% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie
  • 64% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 63% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 57% Fac mişcare / exerciţii fizice

În Italia

  • 66% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 62% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie
  • 62% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 59% Fac mişcare / exerciţii fizice

În Olanda

  • 70% Fac mişcare / exerciţii fizice
  • 67% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 67% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 64% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie

În Rusia

  • 63% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie
  • 62% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 61% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 60% Fac mişcare / exerciţii fizice

În Spania

  • 71% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie
  • 70% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 66% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 64% Fac mişcare / exerciţii fizice

În Anglia

  • 64% Au o alimentaţie sănătoasă
  • 63% Petrec timpul cu familia, prietenii sau animalele de companie
  • 59% Dorm suficient pentru a se odihni
  • 59% Fac mişcare / exerciţii fizice

În ceea ce priveşte Europa, studiul celor de la GfK a inclus populaţia din Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Rusia, Spania şi Marea Britanie, iar în aceste state se păstrează aproximativ aceleaşi proporţii crescute ca la nivel mondial, de 65-70%. În schimb, o diferenţă majoră între 2014 şi 2017 este înregistrată de către Rusia.

Mai exact, 62% dintre ruşi susţin că se odihnesc suficient, cu 10 procente mai mult decât în 2014, 61% dintre ei spun că mănâncă mai sănătos, faţă de 48% câţi erau în urmă cu trei ani. Diferenţe mari s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte exerciţiile fizice, în rândul ruşilor, procentul a crescut 20% faţă de anul 2014, când doar 40% făceau sport. Şi când vine vorba despre deconectarea de la tehnologie, procentul a crescut. Dacă în urmă cu trei ani, 17 % dintre ei renunţau la avantajele gadget-uri, în 2017, 26% fac acest lucru.

Oamenii au început să conştientizeze nevoia unui stil de viaţă sănătos din mai multe motive. Mulţi dintre ei îşi dau seama că dacă continuă cu modul de viaţă neglijent, nu mai pot munci şi nu se mai pot bucura de rezultatele muncii lor. Concediul devine dintr-o bucurie de a te distra, într-o necesitate imperioasă de a dormi”, a precizat medicul generalist, dr. Ştefan Costescu.

Studiul făcut de compania GfK „Activităţi regulate pentru menţinerea sănătăţii fizice” a fost realizat pe un eşantion de aproximativ 23.000 de persoane din 17 ţări din întreaga lume.
 

Preluat de la: csid.ro