IMG_2731.jpg
Un Acord de Parteneriat pentru dezvoltarea sectorului industriei ușoare din Republica Moldova a fost semnat de Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia cu Asociația Patronală din Industria Ușoară, Universitatea Tehnică, dar și ZIPhouse.

Industria ușoară este sectorul ce are peste 27 000 angajați, marea majoritate fiind femei. Este în top 3 industrii exportatoare din R. Moldova, ajungând la cifra de 329 milioane USD în 2020.

Schimbările din industria de fashion dictează noi abordări inovatoare și sustenabile pentru a fi competitivi pe piață, iar Republica Moldova are ambiția de a deveni pionier al modei durabile și digitale, țară producătoare cu valoare adăugată pentru piețele occidentale și casă pentru mărcile premium.

Acordul de parteneriat stabilește angajamentul părților semnatare de a spori competitivitatea sectorului industriei ușoare pe plan național și internațional. Prioritățile setate în acord sunt ambițioase și își propun să aducă următoarele schimbări în următorii cinci ani: creșterea anuală a exporturilor până la 500 Milioane USD, creșterea costului per minut până la 15 eurocenți, creșterea salariului mediu de până la 500 euro lunar și menținerea numărului de angajați, trecerea de la serviciile de cusut (CMT) la produs creat și fabricat în Moldova (FOB), obiective care să determine transformarea digitală și sustenabilă a industriei.

Pentru a obține aceste rezultate, au fost agreate următoarele acțiuni pentru următoarele șase domenii-cheie:

Sustenabilitatea și circularitatea: includerea în programele de învățământ superior din domeniul textilelor și a designului a subiectelor de dezvoltare durabilă și circularitate;  armonizarea standardelor naționale de conformitate cu cele europene; instruirea întreprinderilor în reducerea cantității de deșeuri în procesul de producere; încurajarea adoptării tehnologiilor noi pentru a spori sustenabilitatea sectorului.

Digitalizarea, automatizarea și productivitatea: implementarea programelor de Smart Factory; investiții în dezvoltarea platformelor de digitalizare a pieței brandurilor autohtone;  crearea unui birou comun de vânzări și marketing; negocierea colectivă a termenilor și condițiilor favorabile cu furnizorii de echipamente industriale.

Forța de muncă competitivă și competențele viitorului: asigurarea condițiilor înalte de muncă pentru angajați;  instruirea tinerilor designeri în cadrul Digital Fashion Academy; instruirea șomerilor pentru a își găsi loc de muncă în industria textilă; lansarea unei campanii naționale de marketing pentru a promova  sectorul în rândul tinerilor;

Servicii cu valoare adăugată, vânzări și marketing: creșterea numărului companiilor ce operează pe modele FOB vs CMT; diversificarea surselor de aprovizionare cu accent pe materialele sustenabile; extinderea piețelor de vânzările pentru mărcile private, dezvoltarea unei strategii naționale de vânzări și marketing în sector, instruirea targhetată a companiilor în vânzări și marketing; abordarea de marketing colectiv între mărcile moldovenești pe platformele locale și internaționale.

Marketing colectiv și branding național: promovarea națională și internațională a produselor locale și a expertizei sectorului industriei fashion sub brandul umbrelă „Made in Moldova”.

Politici de reglementare și stimulare pentru dezvoltarea durabilă a industriei ușoare: susținerea și promovarea politicilor favorabile afacerilor și a cadrului de reglementare care să stimuleze dezvoltarea afacerilor, antreprenoriatul durabil și comerțul echitabil, pentru a spori competitivitatea pe plan internațional.

Proiectul Tehnologiile Viitorului a semnat acorduri similare de parteneriat și cu Ministerul Culturii – în domeniul industriilor creative și media digitală, cu Ministerul Economiei în sectorul economiei digitale, cu Moldova Innovation Technology Park în dezvoltarea competitivă a sectorului TIC.

Proiectul Tehnologiile Viitorului este o continuare strategică a Proiectului de Competitivitate din Moldova, implementat în perioada septembrie 2015 – septembrie 2021, care a avansat competitivitatea a patru sectoare economice emergente – viticultura, turismul, industria ușoară și tehnologiile informaționale. Proiectul are un buget total de 32,8 mln USD, acordați de USAID și Suedia, și va fi implementat în perioada 2021-2026.

Preluat de la: diez.md