12-social_consiliul_europei_w1200_h747_q100.jpg
Slovenia preia joia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-un moment în care disputele premierului Janez Janša cu Bruxellesul pe subiecte precum statul de drept, cooperarea cu Parchetul European şi libertatea presei stârnesc îngrijorări.

Este a doua oară când Slovenia, ţară cu două milioane de locuitori, ocupă această poziţie, însă atmosfera este cu totul alta în prezent.

În 2008, Slovenia era considerată un elev model al UE, iar preşedinţia Consiliului din prima jumătate a anului respectiv a fost celebrată ca o piatră de hotar pe drumul independenţei pentru această ţară din fosta Iugoslavie.

Liderul conservator Janez Jansa era şi atunci prim-ministru. Între timp, însă, el s-a distanţat de unele valori liberale, iar detractorii săi îl acuză că imită stilul autoritar al premierului ungar suveranist Viktor Orban, aliat al său.

Printre priorităţile anunţate de Slovenia pentru preşedinţia de şase luni se numără şi summitul privind integrarea Balcanilor de Vest pe care îl va găzdui la toamnă, transmite G4Media.

Preluat de la: diez.md