bsadm-920x613-1.jpg

În curând, angajații belgieni vor avea dreptul să lucreze patru zile pe săptămână fără a le fi reduse salariile. De asemenea, ei vor putea să aleagă să lucreze 10 ore pe zi pentru a beneficia de tei zile de weekend, scrie The Guardian.

Până acum, belgienii lucrau 8 ore pe zi, iar acum vor putea alege să lucreze 10 ore. De asemenea, angajații își vor putea schimba programul de lucru de la o săptămână la alta pentru a-și organiza mai bine viața privată.

Companiile pot refuza cererea angajaților pentru a restrânge săptămâna de lucru, timp în care aceștia vor lucra același număr de ore ca și până acum, dar angajatorii trebuie să își justifice decizia.

O altă prevedere spune că angajații vor putea ignora mesajele șefilor odată ce ziua de muncă s-a terminat. Companiile cu cel puțin 20 de angajați vor trebui să le ofere opțiuni de „deconectare”, cu alte cuvinte – relaxare, după orele de muncă, ceea ce înseamnă că nu vor mai fi obligați să răspundă la telefon sau la e-mail între 11 seara și 5 dimineața.

Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, a spus că obiectivul reformelor din piața muncii este să creeze o economie mai dinamică și mai productivă.

Preluat de la: diez.md