BeFunky-collagej-scaled.jpg
Domeniul tehnologiilor informaționale obține tot mai mult interes în rândul femeilor. Indiferent de localitatea unde se află, acestea pot beneficia de oportunități avantajoase de angajare la distanță, salarii competitive și avansări în carieră. Pentru a oferi femeilor din regiuni posibilitatea de a dobândi mai multe cunoștințe și să se angajeze utilizând patforme internaționale de recrutare pentru liberi profesioniști direct de acasă, proiectul Tekwill a lansat programul „Women in Online Work (WOW)”.

Inițiativa a sprjinit educarea a aproximativ 50 de fete și femei din localitățile țării, oferindu-le instruirea necesară și instrumente competitive de angajare. „Women in Online Work (WOW)” a fost lansată cu susținerea Biroului de Cooperare al Elveției în cadrul Proiectului „OPTIM” – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova, implementat de Helvetas Swiss Intercooperation în parteneriat cu Camera de Comerț și industrie a Republicii Moldova, cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare și al Suediei în cadrul proiectului TEKWILL.

Altă specializare după mulți ani de muncă

Elena Cioclu are 41 de ani, este din Bălți și după mai mulți ani de muncă în domeniul pedagogiei, a decis să se reprofileze și să cunoască un alt domeniu. Cursurile din cadrul proiectului „Women in Online Work” au ajutat-o să obțină mai multă experiență în domeniul designului, să-și consolideze cunoștințele și să inițieze o colaborare de muncă cu un nou client.

„După nașterea primului copil, am decis că vreau să aflu și alte domenii. Am început a munci în domeniul publicității, iar de mai bine de opt ani sunt freelanceră. La un moment dat, în munca mea, am simțit necesitatea de a-mi îmbunătăți cunoștințele și de a acumula experiențe noi. Tocmai în acea perioadă  am descoperit cursurile „Women in Online Work” și am aplicat cu mult interes și entuziasm.”

Elena a ales să studieze cursul de design grafic pentru că este mai apropiat de activitatea pe care o desfășoară și își dorește să continue să muncească în acest domeniu.

„La lecții am studiat diferit stiluri, am creat logo-uri, am învățat despre culori, poziționare și alte elemente distinctive. Printre programele pe care le-am cercetat se numără Illustrator și Photoshop, cu multă teorie, exerciții practice și lifehack-uri utile. Cel mai mult mi-a plăcut modalitatea prin care teoria a fost însoțită de practică și ghidare constantă.”

Iar pentru ca aceste cunoștințe să fie puse în aplicare direct, participantele au fost provocate în realizarea identității vizuale a unui brand din cadrul pre-acceleratorului XY Partners, care scalează startupuri prin acordarea unui susțineri aprofundate. În acest sens, fetele au realizat idei de logo pentru o afacere care realizează produse de igienă feminină ecologice.

„În procesul de muncă, am comunicat foarte mult cu antreprenoarea, pentru a-i înțelege specificul afacerii și așteptările pe care le are. La fel, ideile pe care le-am avut la etapa inițială care se referă la felul în care trebuie stilizată identitatea vizuală au fost analizate și discutate cu mentorul cursului. La final, am realizat un material care a reprezentat în totalitatea viziunea brandului. Lucrarea mea a fost desemnată câștigătoare, iar în final a devenit identitate vizuală a produsului.”

Și antreprenoarea a rămas surprinsă de ofertele de logo-uri pe care le-au realizat cursantele. Pe toată perioada în care au conlucrat, fetele și femeile au beneficiat de experiență în comunicare cu un client adevăratTatiana Iurco, antreprenoare: „Am avut de ales din opt proiecte deosebite, specifice, iar fiecare a fost prezentat într-o modalitate foarte convingătoare. Chiar dacă erau diferite ca abordare, mesajul pe care îl transmiteau era al companiei noastre, lucru care mi-a plăcut foarte mult. În timpul realizării lucrărilor, am observat multă dedicație, muncă, atenție și gândire structurată în realizarea obiectivului propus.”

Datorită programului „Women in Online Work”, compania a reușit să obțină identitate vizuală pentru produsul său, iar antreprenoarea continuă să muncească în proiect cu două dintre participantele care au finalizat cursul.

Tatiana Iurco, antreprenoare: „Prin intermediul proiectului am înțeles foarte multe lucruri despre brandul nostru, am identificat culorile care să ne reprezinte, imaginile de pe rețelele de socializare, mesajele și modalitatea de ambalare a produselor. La fel, am inițiat colaborări de lungă durată cu două participate, pentru că au înțeles specificul produsului nostru.”

Prima ediție a cursului „Women in Online Work (WOW)” s-a desfășurat în trei etape. La faza inițială, s-au înscris fete și femei din mai multe localități ale țării, care au participat la o conferință de instruire în carieră. Ulterior, timp de trei luni, participantele au avut un curs practic pentru dezvoltarea abilităților necesare în unul din domeniile Software Tester, Social Media Management sau Design Grafic. Iar în cea de-a treia etapă, acestea au luat parte la o sesiune practică, sub forma unui mentorat asistat, unde și-au pregătit portofoliile pentru a se înregistra pe platforme internaționale, care oferă locuri de muncă la distanță și cu orar flexibil.

Preluat de la: diez.md