vama-1.jpg
Ambasada României în Republica Moldova informează că, începând cu 11 august, se va prelungi cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României. De asemenea, a fost publicată o nouă Listă privind clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată.

Toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei (spre exemplu, ședere pe termen scurt, tranzit). Se mențin modificările aduse legislației privind regimul carantinei, în sensul creșterii limitelor de vârstă pentru aplicabilitatea excepțiilor în cazul minorilor (de la trei la șase ani), respectiv introducerea unei noi excepții pentru membrii delegațiilor sportive.

Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din Republica Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile (cu excepția celor care vin din UE/ SEE/ Confederația Elvețiană).

Sunt scutite de la măsura carantinei persoanele care fac dovada vaccinării (10 zile de la încheierea schemei), precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile. De asemenea, se exceptează de la măsura carantinei persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de trei zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în România sau îmbarcării. Totodată, sunt prevăzute excepții de la aceeași măsură pentru o serie de alte categorii, detaliate în HCNSU nr. 43 și 51, disponibile mai jos.

<!–

–> <!–

–>

Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde (inclusiv Republica Moldova) nu sunt plasați în carantină (nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație).

Preluat de la: diez.md