pixel.png

Obezitatea este al doilea factor major de risc în apariţia complicaţiilor survenite pe fondul infecţiei cu noul coronavirus, arată un studiu realizat de cercetătorii americani de la New York University. De asemenea, în Marea Britanie s-a constatat că aproape 75% dintre pacienţii în stare critică din cauza COVID-19 erau supraponderali sau obezi. Potrivit specialiştilor, greutatea în exces împiedică funcţionarea normală a plămânilor, fiind necesară ventilarea pulmonară mecanică.

Însă datele arată că aproape 70% dintre pacienţii ventilaţi mecanic se confruntă cu diverse complicaţii severe pulmonare sau chiar deces.

Statisticile arată că în majoritatea cazurilor severe, pacienţii aveau vârste peste 70 de ani şi sufereau de afecţiuni cronice, în special boli cardiace sau diabet. Aceste boli sunt însă strâns legate de greutatea corporală, atrag atenţia medicii.

<!–

Formul de quiz

–>

Un indice de masă corporală sub 25 este considerat „sănătos”, în timp ce un IMC peste 30 este clasat în categoria „obezitate”.

Dr. Matt Capehorn, directorul Institutului de Obezitate din Rotherham, avertizează că persoanele supraponderale sau obeze trebuie să ia măsuri pentru a preveni complicaţiile în cazul unei posibile infecţii cu noul coronavirus, mai ales că se sugerează din ce în ce mai des că va exista un al doilea val al pandemiei, în toamnă.

Rob Andrews, profesor de diabetologie şi endocrinologie la Universitatea Exeter, a declarat că scăderea în greutate, chiar dacă nu este spectaculoasă, poate face diferenţa între viaţă şi moarte. De asemenea, specialistul recomandă să evităm supraalimentarea în izolare şi să facem cât mai multă mişcare, chiar şi acasă.

Excesul ponderal îngreunează funcţionarea diafragmului şi a plămânilor, ceea ce se traduce în diminuarea capacităţii de oxigenare a ţesuturilor, ducând la disfuncţie multiplă de organe.

„Pe măsură ce greutatea corporală creşte, plămânii sunt mai slab ventilaţi şi există riscul de apariţie a tulburărilor pulmonare, în special astm, dar şi a bolilor de inimă sau diabet”, avertizează prof. Andrews.

Obezitatea poate avea însă şi alte efecte negative, cum ar fi slăbirea sistemului imun. De asemenea, o cercetare publicată anul trecut a arătat că vaccinurile sunt mai puţin eficiente în cazul persoanelor supraponderale sau obeze.

Preluat de la: csid.ro