realitatea-TV.jpg
Începând de sâmbătă, 29 iulie 2017, postul de televiziune Realitatea TV își suspendă activitatea pentru o perioadă nedeterminată. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă. Motivul nu a fost invocat, dar amintim că, pe 30 martie, Parlamentul Republicii Moldova a votat modificarea Codul Audiovizualului.

Astfel, în forma sa actualizată legea obligă televiziunile să crească produsul autohton în orele de maximă audiență de la 4 la 6 ore. De asemenea, documentul stipulează că tv-urile trebuie să aibă 8 ore de produs autohton pe tot parcursul zilei. În același timp, o altă noutate în urma modificării Codului Audiovizualului este ca 80 la sută din produsul total să fie transmis în limba de stat.

De asemenea, radiodifuzorilor privaţi li se interzice utilizarea siglei ale altor posturi de televiziune, inclusiv a celor din afara Republicii Moldova, mai mult de două ore pe zi, cât și utilizarea semnalelor de identificare video şi audio ale altor posturi de televiziune, inclusiv din afara Republicii Moldova.

Realitatea TV s-a lansat pe piaţa media din Moldova în 8 iulie 2014, fiind condusă de Dumitru Țîra, proprietarul Grupului de presă „Realitatea”.

Precizăm că, grupul de presă on-line „Realitatea” își continuă activitatea, fiind vorba despre site urile www.realitatea.mdwww.rlive.mdwww.kankan.mdwww.bani.mdwww.stireata.mdwww.topmedia.md.

Preluat de la: diez.md