rani-la-picioare.jpg

Cercetătorii au demonstrat că rănile pe care le dobândim pe timpul nopţii se vindecă mult mai greu decât cele obţinute în timpul zilei. Specialiştii au ajuns la această concluzie după ce au monitorizat timpul în care şi-au revenit cele 118 victime ale unui incendiu.

Specialiştii au descoperit că persoanele care au suferit arsuri între orele 20:00 şi 8:00 au necesitat cu 28 de zile în plus pentru recuperare, spre deosebire de cele 17ore necesare persoanelor rănite pe timpul zilei. Conform Telegraph, cercetătorii consideră că ritmul circadian al corpului uman nu a evoluat atât de mult pentru a putea face faţă rănilor provocate pe timpul nopţii, deoarece strămoşii omului nu erau activi pe timpul nopţii. 

,,Probabil, corpul uman a evoluat pentru a se vindeca mai repede pe parcursul zilei atunci când este posibil să apară rănile. Anterior operaţiilor, ceasul intern al pacienţilor ar putea fi resetat prin intermediul unor medicamente pentru obţinerea unei vindecări cât mai rapide,” spune  Dr. John O’Neill, principalul autor al studiului

Ritmul circadian al organismului reglează aproape orice celulă din corpul uman şi provoacă pe parcursul a 24 de ore mai multe procese precum dormitul, secretarea hormonilor şi metabolismul. În testele iniţiale, cercetătorii au utilizat celule ale pielii (fibroblaste şi keratnocite) cât şi şoareci pentru rănirea pielii acestora pe parcursul zilei. În acest caz,  rănile au vindecat de două ori mai eficient decât cele produse pe parcursul nopţii, scrie Descoperă.ro. 

 

 

Preluat de la: csid.ro