event-cover-.jpg
Cea de-a doua conferință Tech Flow, una din cele mai mari și importante în comunitatea IT, a avut loc la sfârșitul lunii mai. De data aceasta, la conferința organizată de Endava, tema a fost „Demystifying DevOps”. Peste 300 de persoane au participat la conferință.

„DevOps” a fost în centrul atenției pe parcursul serii, iar vorbitorii au elucidat misterul acestei noi culturi în lumea IT și le-au oferit participanților o viziune mai clară asupra subiectului, ținând și o sesiune practică pentru cei prezenți la conferință.

„Problema apare între cei care creează codul și cei care urmează să-l utilizeze, iar aici intervine DevOps, care permite conectarea mai eficientă a ideilor și acțiunilor din dezvoltare cu cele din executare, chiar de la începutul procesului de lucru.” ne explică speaker-ul invitat, Eoin Woods, Endava Chief Technology Officer din Londra.

Eoin Woods aduce un mare aport prin lucrul său la Endava, datorită experienței sale vaste în domeniu și a complexității cu care abordează subiectele. „Moldova este una dintre primele locații Endava și mult din cultura organizațională din Europa Centrală a venit de la oficiul de livrare de aici, din Chișinău. E un sentiment incredibil de a fi prezent aici și cel mai deosebit lucru în Endava îl reprezintă oamenii, care oriunde ai merge sunt pozitivi, orientați spre clienți, inteligenți și foarte buni profesioniști.”, ne mai povestește Eoin.

1

Cei peste 300 de participanți au avut parte și de un panel de discuții, facilitat de o platformă online, prin care au putut formula întrebări și dezbate diferite opinii în regim live. Membrii comunității IT, care sunt participanți fideli ai evenimentelor Endava, recunosc că abordarea temei DevOps este foarte actuală și eficientă pentru mediul IT și business din Moldova, iar astfel de evenimente și comunități create pot ajuta la o dezvoltare comună a acestei noi culturi, care își ia un avânt tot mai mare printre companiile din întreaga lume.

„Evenimentul este despre promovarea culturii DevOps. Și eu am avut ocazia să contribui cu experiența mea practică, arătând un exemplu cum poți face anumite lucruri utilizând cultura DevOps.”, spune Andrei Moraru, Cloud Development Consultant la Endava, Chișinău.

2

Întrebați cum ar explica fenomenul „DevOps” în cuvinte mai simple, vorbitorii au găsit câteva abordări foarte creative și convingătoare.
„Dev stă mai aproape de șef, ca și Spock, iar lui Ops îi place să apese pe butoane, să tragă de pârghii și să strige tare în caz de urgență, ca și Scotty. Sunt diferite personalități, din diferite tabere, dar noi trebuie să reducem discrepanța de viziune între ei și să îi conectăm în pofida diferențelor, pentru a-i face să lucreze mai eficient împreună.”, ne explică Edward Butler, VP Cognitive Computing la Endava, Londra, făcând o comparație cu personajele din renumitul film Star Trek.

„Istoric, avem două mari triburi în Tehnologiile Informaționale: avem oamenii care dezvoltă sisteme informatice și oameni, care rulează sistemul în procesul de producere. Timp îndelungat, le-am atribuit obiective diferite, iar apoi eram uimiți că aceștia nu se înțelegeau prea bine între ei. Astfel, DevOps a venit să completeze imaginea de ansamblu și să ne arate că trebuie să-i conectăm pentru a putea să lucreze împreună și să-și înțeleagă rolurile reciproc în procesul de livrare a aplicațiilor în producție – așa viața va deveni mult mai simplă.” explica Eoin Woods.

Întrebat cum vede Edward Butler dezvoltarea culturii DevOps în Moldova, acesta ne-a spus că: „Atâta timp, cât aptitudinile de inginerie și perseverența sunt aici, atunci o comunitate DevOps în Chișinău, la fel ca și în alte locații Endava, este absolut fundamentală și realizabilă. De vreme ce refuzi să accepți modul tradițional și repetitiv de lucru și vrei să miști lucrurile din loc – DevOps este cea mai bună cale de a o face”.

3

Așteptările participanților au fost împlinite, datorită posibilității de a comunica și a face schimbi de replici pe larg cu vorbitorii, dar și cu colegii din același domeniu. Astfel, întrunirea comunității pentru dezbaterea noilor trend-uri în IT este un obicei foarte util și așteptat de către IT-iști, ne mărturisesc unii specialiști veniți la eveniment.

Amintim că TECH FLOW a apărut din dorința de a reuni profesioniștii IT pentru schimb de experiență, oportunități de socializare și discuții de calitate; iar sub umbrela TECH FLOW se organizează o serie de evenimente dedicate comunității IT. Astfel, Endava își aduce aportul în dezvoltarea comunității IT din orașele în care activează. Evenimentul are deja numeroase ediții la activ, petrecute la București, Cluj, Skopje, dar și în locațiile din America Latină: Buenos Aires si Rosario.
4

Preluat de la: diez.md