Deşi suntem în pragul unei tragedii naţionale şi mondiale, ca urmare a pandemiei de coronavirus, unii oameni îşi văd nestingheriţi de viaţă, având aceleaşi obiceiuri, aceleaşi mentalităţi păguboase că „mie nu mi se poate întâmpla” sau „de ceva tot o să mor”. În aceste momente, când străzile ar trebui să fie goale, încă vedem oameni inconştienţi, în special vârstnici, care se adună în parcuri, se înghesuie la magazine şi nu ţin cont de pericolul la care se expun. 

Iar dacă asta nu era suficient, adăugăm şi minciuna pe lista „calităţilor” românilor. Şi ne referim aici în special la cei care au intrat în ţară în ultima perioadă, venind din zone galbene sau roşii de pe harta lumii – Italia, Spania, Franţa, Germania –, unde numărul cazurilor de coronavirus a depăşit cifra de 500, care prezintă o probabilitate crescută de a fi infectaţi cu noul coronavirus, chiar dacă nu prezintă simptome.

Ei sunt cei care vor cu orice preţ să se întoarcă la casele lor părinteşti, la părinţii sau bunicii lor de care li s-a făcut dor tocmai acum, dar dacă se poate şi pe casele altora, pe la neamuri, pe la mall, pe la biserică sau cine ştie pe unde altundeva, numai acasă nu, unde ar trebui să se autoizoleze pentru 14 zile.

<!–

Formul de quiz

–>

Desigur, sunt şi oameni care au fost nevoiţi să se întoarcă în România ca urmare a suspendării contractelor de muncă, a lipsei unei surse de venit care să le asigure supravieţuirea, a unui loc unde să pună capul pe pernă. Dintre aceştia, mulţi vor respecta măsurile autorităţilor, înţelegând gravitatea situaţiei.

Despre acest fenomen al minciunii, al lipsei de empatie, al nepăsării, despre analfabetismul funcţional care caracterizează mare parte din populaţia noastră, dar şi despre soluţii, am discutat cu Ligia Moise, psiholog clinician.

Oamenii mint pentru că ştiu că pot eluda legea fără prea mare efort

CSÎD: De ce mint oamenii care se întorc în ţară în privinţa locului de unde vin în această perioadă? Le este teamă că vor fi puşi în carantină sau mai degrabă se bazează pe faptul că pot păcăli sistemul şi nu este nimic grav, că odată ajunşi acasă, la familiile lor, totul va fi în regulă?

Ligia Moise: Oamenii mint ca să-şi atingă un scop, care de cele mai multe ori e foarte personal şi egocentrist, mint pentru că nu se gândesc ce efect va avea asupra celorlalţi sau dacă vor trebui să suporte consecinţele şi important e ca ei să-şi atingă scopurile pe care şi le-au propus. Iar dacă pentru asta trebuie să mintă, cu atât mai mult.

Mint pentru că ştiu că pot păcăli acest sistem care e deficitar si pentru că în România putem să eludăm legea fără prea mare efort. Lucrul acesta ca o lege nescrisă – „că ne putem descurca” – este efectul pe care îl vedem în prezent.

„Un om egoist este un om lipsit de empatie”

CSÎD: Spuneaţi într-un interviu că lipsa de empatie poate fi una dintre cauzele nerespectării regulilor de distanţare socială şi a altor măsuri necesare pentru prevenirea răspândirea virusului. Explicaţi-ne ce este, de fapt, empatia şi cum se deprinde aceasta sau/şi cum se pierde, dacă se întâmplă să o fi avut la moment dat.

Ligia Moise: Empatia este capacitatea mea de a înţelege ce se întâmplă cu tine, persoana din faţa mea, şi pentru că înţeleg ce se întâmplă, îmi ajustez comportamentul. Definiţia empatiei poate fi următoarea: „înţeleg cum te simţi tu ca şi cum aş fi în pielea ta sau în papucii tăi”.

Atenţie, nu trebuie să îşi piardă capacitatea de „ca si cum”, pentru că dacă eu voi fi la fel de trist, de disperat, de supărat, angoasat ca şi tine, aia nu mai e empatie, ci simpatie. Doar sentimentul de empatie îmi dă posibilitatea să înţeleg tabloul complet asupra întregii situaţii, pe care tu nu o ai si de aceea doar empatia mă poate ajuta să fiu de folos altor oameni. Dacă trec de „ca şi cum” şi devine simpatie, vom fi doar doi oameni disperaţi, trişti.

CSÎD: Putem spune că un om egoist este un om lipsit de empatie? Înseamnă acelaşi lucru?

Ligia Moise: Bineînţeles că un om egoist este un om lipsit de empatie. Ca să fiu empatic, trebuie măcar să las deoparte măcar o perioadă ce simt, ce cred, ce vreau, ce am nevoie, să mă opresc din goană şi să mă gândesc cum pot să fiu de folos celuilalt. Un egoist nu va face asta niciodată.

CSÎD: Cum se manifestă egoismul/lipsa de empatie în general? Daţi-ne un exemplu.

Ligia Moise: Un „anempat” este o persoană pentru care contează doar nevoile şi dorinţele sale, este un om ale cărui acţiuni nu vor viza decât binele lui şi foloasele lui. Este cel care cumpără ultimele 10 pâini, chiar dacă în spatele lui vede că mai sunt doi oameni cu care ar putea să împartă, totuşi, să le dea şi lor măcar o pâine.

„Empatia este ca un muşchi pe care pot să îl antrenez în fiecare zi şi pentru care nu există limită”

CSÎD: Între credinţă şi educaţie, care credeţi că este factorul decisiv în deprinderea empatiei?

Ligia Moise: Cred că cel mai bine ar fi dacă am putea să ne creştem copiii în familie în acest spirit, al empatiei. În familie să înveţe ce înseamnă să te opreşti şi să te gândeşti că acţiunile tale pot face rău altuia. Familia e un fundament bun să înveţe de acasă ce înseamnă să te gândeşti şi ce simte celălalt. Şi credinţa, şi familia ne pot ajuta să ne dezvoltăm acest „muşchi”, pentru că empatia este ca un muşchi pe care pot să îl „antrenez” în fiecare zi şi pentru care nu există limită.

Şi prin credinţă, şi prin educaţie se poate învăţa empatia, pot învăţa ce efect extraordinar are asupra oamenilor manifestarea empatiei mele. Astfel, pot să ajung să văd ce înseamnă să trăieşti sentimentul acela de a fi bun şi de a te simţi util societăţii în care trăieşti, să capeţi acel sentiment de recunoştinţă, de gratitudine.

Analfabetismul funcţional, consecinţa învăţământului deficitar

CSÎD: Un studiu dat publicităţii la începutul acestui an a arătat că aproape 40% dintre elevii români sunt analfabeţi funcţional. Cum credeţi că stau lucrurile în cazul adulţilor? Analfabetismul funcţional este, de altfel, una dintre cauzele răspândirii de ştiri false. Oamenii citesc/ascultă informaţia, dar nu înţeleg, nu trec mai departe de titlu. Ce impact are asta asupra stării lor psihice, au vreun fel de trăire răspândind aceste informaţii neînţelese, de multe ori false? Şi cum se repercutează răspândirea de ştiri false pe reţelele de socializare asupra societăţii, care sunt pericolele?

Ligia Moise: Nu putem vorbi despre o generaţie care abia acum a terminat şcoala şi care să aibă ceea ce numim analfabetism funcţional. Învăţământul din România e deficitar de foarte mult timp, nu putem vorbi că avem o generaţie, două. Întotdeauna am avut oameni care au trecut ca gâsca pe apa prin şcoală şi nu au habar de nimic.

Ei nu înţeleg exact că fac rău, nici vorbă. Faptul că ei nu înţeleg ce citesc sau ce văd şi că emit nişte idei şi iau nişte decizii vor influenţa societatea în care trăiesc. Dacă ei nu au înţeles mai nimic din jurul lor şi se vor trezi cu un mesaj în care scrie la final „daţi mai departe să afle cât mai mulţi oameni”, ei o vor face şi, eventual, îl vor şi suna pe celălalt să îi spună ce se va abate asupra noastră. Răspândirea se va produce extraordinar de repede.

Înăsprirea legilor, singura soluţie de a stopa epidemia de coronavirus

CSÎD: Poate fi şi lipsa de încredere în autorităţi un factor al nerespectării regulilor?

Ligia Moise: Din cauza neîncrederii în autorităţi şi a vidului de putere care există în societatea românească, pentru că nu există o coerciţie a legii în momentul de faţă, oamenii ştiu că pot să dea o şpagă şi să scape, inclusiv de amenda pe care poliţistul ar trebui să o dea, de o decizie a unui judecător. Toate astea îşi spun cuvântul asupra stării în care ne aflăm acum.

Analfabetul funcţional nu poate fi oprit din demersul lui, acela de a face rău. Când legea nu exercită o presiune suficient de mare, oamenilor nu le este teamă, ei nu cred că vor fi pedepsiţi, iar asta duce la luarea unor decizii şi la adoptarea unor atitudini sau comportamente care vor fi în detrimentul lor şi al societăţii în care trăiesc.

CSÎD: Există vreo cale prin care aceşti oameni pot fi convinşi că ne confruntăm cu o situaţie gravă, nu numai la nivel naţional, ci chiar mondial?

Ligia Moise: Probabil singura cale la acest moment este să înăsprim legile şi să sperăm că poliţiştii îşi vor face datoria aşa cum ar trebui să o facă. Să nu uităm că şi ei vin după ani de lehamite, în care ţinuta nu le-a fost dată la timp, au alergat infractorii cu acelaşi pistol Carpaţi care trage într-o cu totul altă direcţie decât cea dorită, i-au prins, i-au încătuşat, i-au adus în faţa omului legii, dar acesta… i-a eliberat.

Dacă vom aplica legile care îngrădesc circulaţia oamenilor care sunt suspecţi de COVID-19 sau care sunt purtători ai acestui virus, s-ar putea să avem o şansă ca lucrurile să fie altfel. În scurt timp, în două săptămâni, oamenii nu pot fi învăţaţi să fie empatici, nu sunt atât de optimistă. Dar putem să aplicăm legi şi să îi facem să simtă pe pielea lor ce înseamnă nerespectarea acestora.