Potrivit OVD-Info, în urma protestelor de ieri, au fost reținute peste 819 de persoane din 33 de orașe. Circa 300 de persoane au fost reținute la Moscova, iar circa 100 de protestatari au fost reținuți în Sankt Petersburg.
Canalul 112 pro-Kremlin raportează că la 55 de moscoviți care au fost reținuți la protestele împotriva mobilizării de ieri le-au fost înmânate chemările în armată.
După protestele din 21 septembrie, peste 200 de bărbați care au participat în cadrul protestelor împotriva mobilizării parțiale la Moscova și-au primit chemările în armată. Unii dintre ei le-au primit chiar în sectorul de poliție.
Astăzi, 25 septembrie, în Mordovia, comisariatul militar a fost incendiat, iar în regiunea Leningrad, a fost incendiată clădirea administrației, fără să fie raportate pagube majore.
Harta comisariatelor militare care au fost incendiate după anunțul de mobilizare parțială în Rusia poate fi văzută mai jos.
Astăzi au ieșit la proteste femeile din Iakutia
Și în Iakutia femeile au ieșit să protesteze împotriva mobilizării. Ele au interpretat tradiționalul dans iakut osuohai în Piața Ordjonikidze, scandând lozinci pacifiste.
Potrivit publicației Sakhaday, citată de BBC Russia, femeile s-au opus mobilizării. Poliția a încercat mai întâi să convingă protestatarii să plece acasă, dar apoi s-au retras și nu s-au implicat în mersul protestului. După osuohai au început scandarile de lozinci împotriva mobilizării și atunci au început reținerile.
Conducerea Iakutiei a venit cu o reacție, declarând că dansul osuohai, interpretat de către femei în cadrul protestului, este „binecuvântarea mamelor pentru întoarcerea soților și fiilor în viață” și că acțiunea este un semn de susținere și solidaritate în raport cu persoanele mobilizate.
„Din păcate, recrutăm oameni care nu ar trebui să fie recrutați”
În satul Tiumenevo, regiunea Kemerovo, toți bărbații care locuiau acolo au fost mobilizați,
De asemenea, potrivit unei investigații realizate de TV Rain, peste 10 000 de bărbați au fost rectrutați din închisorile din Rusia, „armata condamnaților” fiind creată de Evgheni Prigojin, care personal ar fi recrutat deținuții din închisori.
Într-un alt caz, a fost recrutat un bărbat cu doi copii, care activează în calitate de chirurg, iar La Barnaul a fost înmânată o citație unui angajat al unei întreprinderi de apărare.
După ce au fost făcute publice mai multe cazuri de „mobilizare din greșeală” a cetățenilor neeligibili, Guvernatorii Iakutiei și regiunii Magadan au declarat că le vor investiga și nu vor permite abuzuri.
„Din păcate, recrutăm oameni care nu ar trebui să fie recrutați conform decretului prezidențial. Trebuie să facem acum un sistem de filtre duble – primul în raioane și al doilea aici, la punctul de colectare republican”, a declarat conducătorul Iakutiei.
La rândul său, președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a declarat că „se va ocupa separat” de fiecare caz de mobilizare eronată.
„Este important ca mobilizarea parțială să aibă loc în conformitate cu legea. Vin apeluri. Sunt diferite situații despre care ne scrieți. Fiecare caz ar trebui tratat separat. Dacă se comite o greșeală, aceasta trebuie corectată. Mobilizarea parțială nu poate fi tratată formal”, a mai menționat Volodin.
Dezertare, abandonarea neautorizată a unei unități, nerespectarea unui ordin și alte încălcări pot fi pedepsite cu până la 10 ani de închisoare
Ieri, 24 septembrie, Vladimir Putin a semnat un decret prin care se acordă o scutire de la mobilizarea parțială pentru studenții cu normă întreagă și cu fracțiune de normă. Amânarea, însă, este aplicată pentru studenții care își obțin primul învățământ superior și primul învățământ secundar profesional.
Tot ieri, președintele rus a semnat un pachet de amendamente privind serviciul militar. Potrivit acesteia, pentru dezertare, abandonarea neautorizată a unei unități, nerespectarea unui ordin și predarea voluntară în perioada de mobilizare, persoana se poate confrunta cu până la 10 ani de închisoare, iar pentru jaf – până la 15 ani de închisoare.
Totodată, un proiect de lege privind plata unică a 300 000 de ruble către cetățenii mobilizați a fost înaintat Dumei de Stat. De asemenea, deputații Rusiei Unite și Partidului Comunist al Federației Ruse au propus scutirea cetățenilor mobilizați de la plata dobânzii la creditele ipotecare și la creditele de consum pentru durata serviciului lor, precum și anularea rudelor celor numiți ruși plata pentru locuințe și servicii comunale și contribuțiile pentru revizie în această perioadă.
Meduza: Rusia ar putea interzice bărbaților în vârstă de mobilizare să părăsească Rusia
Redacția Meduza, citând două surse apropiate administrației prezidențiale, relatează că bărbaților în vârstă de mobilizare li se va interzice să părăsească Rusia.
Potrivit uneia dintre sursele lui Meduza, ieșirea este planificată să fie închisă pe 28 septembrie, după ce referendumurile din RPD, LPR și alte teritorii controlate de Rusia vor fi finalizate. Votarea ar urma să se încheie pe 27 septembrie.
Sursele spun că Rusia va introduce un soi de „vize de ieșire”, adică, pentru a părăsi Rusia, bărbații vor fi nevoiți să obțină permisiunea de la biroul militar de înregistrare și înrolare.
Pavel Cikov, șeful organizației pentru drepturile omului Agora, raportează și cazuri de interdicții de trecere a frontierei. În actele publicate de acesta se vede că un cetățean care a trecut granița dintre Rusia și Kazahstan este limitat la dreptul de a părăsi Federația Rusă pe baza unei decizii a comisariatului militar.
Amintim că, la 21 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială în toată țara.
După anunțul mobilizării parțiale, în toată Rusia au început protestele împotriva războiului din Ucraina și a recrutării forțate.
Tot la data de 21 septembrie, procuratura din Moscova a emis un avertisment cu privire la răspunderea în fața legii a protestatarilor, după ce pe rețelele de socializare au început să apară postări care îndeamnă internauții la participarea la proteste.
Procuratura a precizat că distribuirea unor astfel de materiale pe rețelele de socializare, forumuri și alte site-uri, implicarea adolescenților în activități ilegale, precum și organizarea sau participarea la acțiuni ilegale prevede pedepse administrative sau penale, „inclusiv în formă de închisoare de până la 15 ani”.
Pe 20 septembrie, așa-numiții lideri ai așa-ziselor republici populare Donețk și Luhansk au anunțat despre organizarea referendumurilor pentru aderarea la Rusia.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!
Preluat de la: diez.md